Redactia.ro

Florin Salam, în mijlocul unui scandal uriaș, în timp ce cânta la o nuntă. De ce a fost acuzat celebrul artist

GALERIE FOTO (5) Florin Salam

Florin Salam, în mijlocul unui scandal uriaș, în timp ce cânta la o nuntă. Florin Salam se află din nou în centrul atenției, de această dată din cauza unui incident petrecut la o nuntă unde a fost invitat să cânte. Manelistul, supranumit „Regele”, a fost acuzat de unul dintre invitați că, deși a cerut 11.000 de euro pentru un program de două ore, nu a cântat singur, ci împreună cu alți membri ai formației sale. Scandalul a fost surprins pe camerele de telefon ale nuntașilor, iar imaginile au ajuns rapid pe rețelele sociale, stârnind reacții puternice din partea publicului.

Florin Salam, în mijlocul unui scandal uriaș, în timp ce cânta la o nuntă

În ultimele luni, Florin Salam s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, motiv pentru care a fost nevoit să ia o pauză de la evenimente. Artistul a fost internat într-o clinică de recuperare din Serbia, unde a urmat un program strict de detoxifiere timp de 20 de zile.

Oboseala cronică, excesele și programul haotic l-au afectat vizibil, iar stările de epuizare l-au determinat să apeleze la ajutorul specialiștilor. Medicii i-au recomandat odihnă, un regim alimentar echilibrat și renunțarea la stilul de viață solicitant pe care îl avea. Cu determinare și respectând indicațiile medicilor, Florin Salam a reușit să-și revină și să se pună din nou pe picioare.

După perioada de recuperare, artistul a decis să revină în activitate și să onoreze evenimentele pentru care fusese contractat. Însă, chiar de la primele apariții, problemele nu au întârziat să apară.

Florin Salam a fost invitat să cânte la o nuntă fastuoasă, însă momentul său a fost întrerupt brusc de un nuntaș nemulțumit. În fața tuturor invitaților, bărbatul a cerut un microfon și i-a reproșat manelistului că, deși a fost plătit cu 11.000 de euro pentru două ore de cântat, nu și-a respectat promisiunea și a venit însoțit de mai mulți membri ai formației sale.

Nuntaș: De ce nu cânți tu singur și pui 5 inși să cânte cu tine? Te ascult și eu de acolo de la nașu’ și vreau să te aud cum cânți singur. 10.000. De ce nu recunoașteți? Vă duceți la ei, vă cere 10.000 – 11.000 pentru două ore și cântă 7 inși”

Florin Salam: Asta e formația noastră. Să fii sănătos dacă te-ai supărat pe fratele tău. E cea mai bună formație.

Florin Salam nu s-a lăsat intimidat de reproșuri și a încercat să explice că prezența formației face parte din stilul său de interpretare. Momentul a fost filmat de mai mulți invitați și distribuit ulterior pe TikTok, unde reacțiile publicului au fost împărțite.

Reacțiile dure de pe rețelele sociale

Internauții nu au ezitat să-și exprime părerea cu privire la acest incident, iar majoritatea s-au poziționat de partea bărbatului care i-a cerut explicații lui Florin Salam.

„Are dreptate omul. Ia banii la mișto.”

„Cântă tu dacă ai luat banii, nu ăia din spate! Oamenii vor să audă vocea ta, nu formația.”

„El vine ca dansatoare, mai mult stă pe loc.”

„Abia mai vorbește, dar să mai cânte…”

„Are dreptate omul… Salam nu mai poate, gata!”

„A fost singurul care i-a pus la punct pe acești interlopi.”

„Mai bine te lași de cântat! Nu mai cânți nimic, doar 1,2,3, apoi bagi orchestra. O melodie întreagă nu duci până la capăt!”

Comentariile negative au curs lanț, iar unii utilizatori au sugerat că artistul ar trebui să își reconsidere strategia și să ofere ceea ce fanii își doresc – mai multă autenticitate și implicare.

În ciuda criticilor, Florin Salam rămâne unul dintre cei mai apreciați și solicitați artiști ai genului manele. Cariera sa de peste două decenii l-a transformat într-un simbol al muzicii de petrecere, iar fanii săi fideli continuă să îl susțină.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: