Georgescu Dragos
Credeam că o fugă liniștită la casa de vacanță de pe malul lacului mă va ajuta să uit despărțirea dureroasă prin care tocmai trecusem. Că liniștea pădurii, sunetul apei și compania unei prietene bune mă vor vindeca. Dar când a apărut fratele ei fermecător, totul a luat o turnură neașteptată. Iar când trecutul lui a năvălit în mijlocul cinei noastre, nimic n-a mai fost la fel. A fost momentul care a schimbat totul.
Fosta iubitului meu ne-a întrerupt întâlnirea ca să ne invite la cină, dar adevăratul șoc a venit mai târziu. Povestea zilei
Închideam ochii și îl vedeam pe fostul meu. Zâmbetul acela superior, tonul rece în care mi-a spus că „și-a găsit pe altcineva”. Ca și cum ar fi fost ceva banal. Ca și cum anii petrecuți împreună n-ar fi contat deloc. Avea acest talent de a mă face să mă simt mică. Ca și cum fiecare greșeală, fiecare problemă din relația noastră ar fi fost doar vina mea. Locuința mea devenise un muzeu al durerii. Aveam nevoie să scap. Oriunde. Numai departe de acel „acasă” care nu mai însemna nimic.
Atunci m-a sunat Joanna.
— Vino la casa mea de vacanță de la lac, mi-a spus.
N-am ezitat nici măcar o secundă. A doua zi, am aruncat în grabă câteva haine într-un troller și am pornit la drum. Lacul era imens, strălucind în soarele de vară ca o oglindă uriașă. Aerul mirosea a pini, nu a inimă frântă. Când am pășit pe verandă, am simțit pentru prima dată după mult timp că totul va fi în regulă.
— Liv! a strigat Joanna și m-a luat într-o îmbrățișare mult prea strânsă, așa cum obișnuia.
— Arăți de parcă ai trecut printr-un uragan, a glumit.
— Mulțumesc, replicai, prefăcându-mă jignită.
— Hai înăuntru. Ți-am pregătit ceva.
— Vin? am întrebat râzând.
— Ce bine mă cunoști, a zâmbit ea șugubăț.
Pentru prima dată după multă vreme, m-am simțit în siguranță. Ne-am petrecut ore întregi povestind, râzând de lucruri banale, cum ar fi cât de mult detestăm alergatul și cum unii oameni chiar se trezesc devreme pentru a-l practica.
Și apoi… a apărut el
Pași ușori s-au auzit dinspre coridor. M-am întors și l-am văzut. Seth. Fratele Joannăi. Nu-l mai întâlnisem de ani buni, dar timpul fusese generos cu el. Zâmbea într-un fel care îți lua cuvintele din gură.
— Hei, spuse el calm, ca și cum n-ar fi dat peste mine în mijlocul unei tentative de vindecare sufletească.
— Bună, am reușit să articulez, deși mă simțeam din nou adolescentă.
Joanna l-a dojenit cu o privire:
— Nu e aici ca s-o deranjezi, Seth.
— Dar cine a zis că deranjez? răspunse el cu mâinile ridicate în semn de nevinovăție, dar cu o sclipire jucăușă în ochi.
— Nu mă deranjează, am spus repede. Chiar deloc.
După ce a plecat, Joanna mi-a șoptit complice:
— Știi că e singur, nu?
— Nu începe, am oftat.
— Doar zic. Ține-ți mintea deschisă.
Am încercat să ignor acel fior care mi-a străbătut pieptul. Dar era deja prea târziu. Seth adusese cu el o vibrație diferită, una care nu avea legătură cu trecutul meu, dar care promitea ceva nou.
Zile liniștite… și o invitație neașteptată
În primele zile ne-am relaxat împreună. Seara stăteam afară, vorbeam despre viață, despre nimicuri. Seth era natural, autentic, cu un calm molipsitor. Era apropiat de Joanna și asta se vedea în tachinările dintre ei, dar și în grijile discrete.
Într-o seară, după cină, Seth m-a întrebat brusc:
— Ce-ai zice să luăm cina împreună mâine? Doar noi doi?
Am clipit surprinsă.
— Mâine? Adică… la un restaurant?
— Da. Ne-am tot văzut pe aici, zic să schimbăm decorul.
Joanna, care auzise totul, ridică sprâncenele și își ascunse zâmbetul într-un pahar cu vin. Am acceptat, timid. Seth a zâmbit relaxat, ca și cum propusese doar o cafea.
— La șapte. Te iau de aici.
După ce a plecat, Joanna m-a privit cu acel aer superior de soră mai mare care știe tot:
— Seth nu iese în oraș cu fetele. Asta e ceva nou.
— Ar trebui să mă simt mai bine sau mai rău? am întrebat.
— Relaxează-te. Îi place de tine. E un lucru bun.
Sau poate o rețetă pentru complicații, gândii eu.
Cina care a început frumos… și s-a încheiat cu un cutremur
Restaurantul era intim, mâncarea delicioasă, atmosfera plăcută. Seth era același: calm, blând, ușor ironic. Ne-am simțit bine, am râs, am vorbit despre orice. Dar apoi, telefonul lui a început să vibreze.
A ignorat primul apel. Apoi al doilea. La al treilea, s-a ridicat.
— Revin imediat, spuse scurt și ieși.
Mă uitam în gol, încercând să nu-mi fac scenarii. Dar când a făcut același lucru și în timpul desertului, n-am mai rezistat. L-am urmat. L-am găsit afară, vorbind cu o femeie.
Când m-a zărit, s-a întors rapid:
— Olivia, ea e Lauren. Fosta mea soție.
Totul s-a oprit în loc. Lauren zâmbea prea larg pentru gustul meu.
— Ar trebui să veniți amândoi la cină mâine, a spus ea.
Și Seth… a acceptat.
— A trecut mult timp. Va fi ok, a spus liniștit, încercând să mă liniștească.
Am tăcut. N-aveam un motiv clar să refuz, dar în stomac mi se strânsese un nod cât toate fostele iubiri la un loc.
Cina cu trecutul și un adevăr neașteptat
A doua zi, cina cu Lauren a fost, previzibil, incomodă. Ea era peste tot. Se apropia prea mult de Seth, își amintea cu voce tare momentele frumoase petrecute împreună, își dădea ochii peste cap cu aer nostalgic.
— Ții minte vacanța de la mare? Toți spuneau că suntem perfecți împreună.
Seth răspundea scurt. Politicos. Dar rece. Eu m-am ridicat.
— Mă duc să iau aer.
Afară, o fetiță mică m-a privit somnoroasă:
— Ești cu tati?
Am simțit cum tot sângele îmi urcă în obraji.
— Da… sunt cu tatăl tău.
M-a luat de mână.
— Hai să-l căutăm.
Când am ajuns cu ea la Seth, acesta o ridică în brațe cu un zâmbet cald.
— Tati e aici. E timpul de culcare, iubito.
Un alt Seth. Un tată. Un bărbat cu o viață despre care nu știam nimic.
După ce a plecat cu fetița, Lauren s-a apropiat de mine.
— Nu te încadrezi aici, știi asta, nu?
— Poftim?
— Noi avem o istorie. O familie. El se întoarce mereu la noi. Pleacă. Îți va fi mai ușor.
Am înghețat. Mi-am luat geanta și am plecat.
Plecarea… și ce a urmat
Dimineața, îmi făceam bagajul în liniște. Telefonul era mut. Niciun mesaj. Nicio explicație. Joanna a intrat în cameră:
— Chiar pleci?
— Nu pot rămâne, Jo. E prea mult. Nu pot duce asta.
La prânz aveam deja biletul de avion. Iar pe drum spre aeroport, privind pe geam, am văzut o mașină venind cu viteză în paralel.
Era Seth.
Șoferul de taxi m-a întrebat:
— Îl cunoști?
— Da. Cred că da.
Seth a oprit în fața noastră. A venit direct la fereastra mea.
— Olivia, așteaptă.
Am coborât geamul.
— Ce faci aici?
— Nu puteam să te las să pleci așa. Trebuia să-ți spun adevărul. Am vrut să te protejez de haosul meu. Dar am greșit.
Tăceam.
— M-am îndrăgostit de tine. Știu că e complicat. Știu că am bagaj emoțional. Dar vreau să rămâi. Vreau să-mi cunoști copilul. Vreau să ne dai o șansă.
Inima mea știa deja răspunsul.
Am rupt biletul de avion.
Uneori, cele mai mari riscuri aduc cele mai frumoase povești.
