Redactia.ro

Fotbalul mondial și-a desemnat noul rege la Balonul de Aur 2025

GALERIE FOTO (2)

Balonul de Aur 2025 a fost decernat luni, 22 septembrie, în cadrul unei gale spectaculoase desfășurate la Theatre du Chatelet din Paris. Evenimentul a adunat laolaltă cele mai mari nume ale fotbalului mondial și a adus în prim-plan performanțele de excepție ale sezonului 2024/2025.

Gala, transmisă pe tot globul, a premiat atât fotbalul masculin, cât și cel feminin, iar trofeele individuale și de echipă au fost înmânate celor mai valoroși sportivi și tehnicieni ai anului.

Dembele a câștigat Balonul de Aur

Ousmane Dembele a câștigat Balonul de Aur 2025. Pe locul doi a fost Lamine Yamal. Pentru francez e primul Balon de Aur din carieră.

La 28 de ani, Ousmane Dembélé traversează cel mai bun moment al carierei sale. Atacantul lui PSG  a suferit o accidentare care l-a ținut pe margine încă din 30 august,  dar absența din toamnă nu i-a diminuat șansele și nu i-a afectat în niciun fel șansele sale la trofeu.

”Sunt foarte fericit că am primit trofeul de la Ronaldinho. Îi mulțumesc clubului PSG, tuturor celor din club. Suntem o familie incredibilă, în frunte cu președintele clubului. Am o relație excelentă cu el. Le mulțumesc tututor starurilor de la PSG. Mi-au dat multă încredere. A fost extrem de important pentru carierea mea. Am coechipieri extraordinari. E un trofeu al echipei.

Și Barcelona a avut un rol mare în cariera mea. Am jucat alături de Messi acolo. Nu a fost obiectivul meu să câștig Balonul de Aur, dar sunt foarte fericit. Am câștigat Chmpions League în premieră, am câștigat campionatul, acum a venit și acest trofeu și sunt foarte fericit.

Vreau să îi mulțumesc și selecționerului, care mi-a dat încredere cu fiecare selecție la naționala Franței”, a spus Dembele după ce aprimit trofeul.

Ce alte trofee s-au dat în cadrul celei mai spectaculoase gale desfășurate la Paris

  • Aitana Bonmati a câștigat Balonul de Aur la feminin

Aitana Bonmati, mijlocaș la Barcelona, a câștigat pentru a treia oară la rând Balonul de Aur la fotbal feminin. Este recordul absolut.

• Cea mai bună echipă de fotbal masculin: PSG

Paris Saint-Germain, campioana Europei după finala câștigată categoric împotriva lui Inter Milano, scor 5-0, a fost desemnată cea mai bună echipă a sezonului. Clubul francez a fost reprezentat la Paris de președintele Nasser Al-Khelaifi.

• Cea mai bună echipă de fotbal feminin: Arsenal

În fotbalul feminin, premiul a mers către Arsenal W, formația care cucerise Liga Campionilor după victoria cu 1-0 în fața Barcelonei. Cu acest succes, „tunarele” și-au consolidat statutul de club cu cele mai multe titluri în Anglia.

• Trofeul Gerd Müller – Victor Gyokeres și Ewa Pajor

Trofeul pentru cel mai bun atacant masculin i-a revenit suedezului Victor Gyokeres, transferat în această vară la Arsenal, după ce în sezonul precedent marcase 52 de goluri pentru Sporting Lisabona.

La feminin, distincția a fost cucerită de Ewa Pajor, atacantul polonez de la Barcelona, care a contribuit decisiv la performanțele echipei catalane.

• Trofeul Yashin – Donnarumma și Hannah Hampton

La categoria portarilor, premiul Yashin masculin a fost obținut de Gianluigi Donnarumma, campion cu PSG în Ligue 1 și în Liga Campionilor. Goalkeeperul italian s-a transferat în această vară la Manchester City.

În premieră, trofeul Yashin s-a acordat și la feminin, iar câștigătoare a fost desemnată Hannah Hampton, portarul lui Chelsea.

• Trofeul Johan Cruyff – Luis Enrique și Sarina Wiegman

Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a fost recompensat cu trofeul Johan Cruyff pentru cel mai bun tehnician masculin al sezonului. Ibericul a trimis un mesaj video de mulțumire de pe Stade Vélodrome, unde echipa sa evolua împotriva lui Marseille.

În fotbalul feminin, premiul a mers la Sarina Wiegman, selecționerul Angliei, care a confirmat încă o dată statutul său de lider al generației actuale de antrenori.

• Trofeul Kopa – Lamine Yamal

Lamine Yamal, puștiul-minune al Barcelonei, a primit pentru al doilea an consecutiv trofeul Kopa, distincția rezervată celui mai bun tânăr jucător. La doar 18 ani, Yamal a mulțumit Barcelonei, naționalei Spaniei și familiei sale, glumind că poate, într-o zi, va urca și pe scena mare pentru Balonul de Aur.

Așteptarea pentru marele trofeu

Momentul culminant al serii a fost decernarea Balonului de Aur, trofeu care recompensează cel mai bun fotbalist al lumii. Până la finalul galei, suspansul a fost păstrat, iar numele câștigătorului a fost rostit după ce toate celelalte premii fuseseră înmânate.

Balonul de Aur 2025 a mers către Ousmane Dembele, care a fost astfel recunoscut drept cel mai bun jucător al sezonului 2024/2025.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: