Vladimir Klitschko, primarul Kievului, apel la oameni să rămână în case în noaptea de Înviere. Războiul din Ucraina nu se oprește nici în noaptea de Înviere. Deși autoritâțile ucrainene le-au cerut rușilor să oprească atacurile, aceștia au refuzat categoric. Așadar, primarul Kievului le-a transmis oamenilor să stea în case, anunțând că slujba de Înviere va fi transmisă online.
Vladimir Klitschko, primarul Kievului, apel la oameni să rămână în case în noaptea de Înviere: „Slujba va fi transmisă online”
În noaptea de Înviere, în kiev și în regiunea sunt restricții de circulație între orele 23.00 și 5.00, astfel că slujba în biserici pe timp de noapte va fi transmisă online. Primarul Kievului Vladimir Klitschkoa postat pe Facebook un mesaj pentru cetățeni, sfătuindu-i pe civili să rămână la adăpost în noaptea de Înviere. „Pentru siguranța cetățenilor și evitarea unor posibile provocări în noaptea de Sfintele Sărbători, adică de sâmbătă 23 până duminică 24 aprilie, în Kiev și în regiune va fi în vigoare starea de asediu între orele 23:00 (sâmbătă) și 5:00 dimineața”, a spus Klitschko.
Conform acestuia, slujbele din timpul nopții, din biserici, vor fi transmise online. În mai multe localități din Ucraina sunt restricții pe timp de noapte: Kiev (de la 23:00 la 5:00), în Harkiv (de la 20:00 la 6:00), în Zaporizhzhya (de la 21:00 la 05:00), în Vinnitsa (22:00 – 6:00), Zhytomyr (de la 22:00 la 5:00), Poltava (de la 21:00 la 05:00), Ternopil (de la 23:00 la 05:00), Khmelnitsky (de la 23:00 la 05:00), Kropivnitsky (de la 21:00 la 06:00), Odessa (de la 23:00 la 05:00), Cernihiv (de la 21:00 la 05:00), Mikolaiv (de la 21:00 la 06:00), Ivano-Frankivsk (în noaptea de 23 iunie, starea de asediu în oraș și în regiune va dura de la ora 23:00 la 6:00; în noaptea de 24 iunie – de la 23:00 la 5:00.), Cernăuți (de la 23:00 la 05:00), în Sumy (de la 21:00 la 5:00), în Lutsk (de la 23:00 la 06:00), în Rivne (de la 22:00 la 06:00).
La Lviv a fost ridicată starea de asediu în regiune, dar în Lviv nu vor avea slujbe la miezul nopții. În Dnipro a fost ridicată starea de asediu în noaptea de Sfânta Sărbătoare.
Zelenski a anunțat că aliații au livrat armele pe care Kievul le aștepta
Vineri, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj video, prin care anunța că aliații au livrat în sfârșit armele pe care Kievul le-a cerut. Mai mult, liderul ucrainean a spus că acestea vor ajuta la salvarea vieților a mii de oameni.
Zelenski a mai spus că declarațiile făcute vineri de un comandant rus cu privire la necesitatea unui coridor către Crimeea și Transnistria arată că Moscova dorește să invadeze și alte țări. „Aliaţii livrează în sfârşit armele cerute de Kiev”, a afirmat preşedintele ucrainean.




















