Gemenele care au format trupa Indiggo, cunoscută în România începutului anilor 2000, au fost arestate în Statele Unite, unde locuiesc de aproape două decenii. Gabriela și Mihaela Modorcea, în vârstă de 41 de ani, se află în custodia poliției din Miami și sunt vizate de acuzații grave, precum tâlhărie, furt și, în cazul uneia dintre ele, infracțiuni violente cu circumstanțe agravante.
Gemenele Indiggo, din lumina reflectoarelor în arest
Potrivit presei americane, Gabriela Modorcea ar fi fost implicată într-un incident violent ce ar fi avut ca victimă o persoană de peste 65 de ani. Legislația statului Florida tratează astfel de situații ca fiind extrem de grave, iar dosarul este încadrat ca violență domestică, ceea ce indică faptul că victima ar fi rudă cu una dintre surori. Pentru Gabriela nu a fost stabilită cauțiune, astfel că va rămâne în arest până la prezentarea în fața unui judecător.
Mihaela Modorcea este acuzată de furt, tâlhărie și folosirea unei identități false. Și în cazul ei, autoritățile nu au stabilit posibilitatea eliberării pe cauțiune, astfel că rămâne în detenție până la următoarea decizie a instanței.
Situația actuală contrastează puternic cu imaginea publică pe care gemenele au construit-o în ultimii ani. Deși au încercat să se reinventeze interpretând muzică religioasă, aparițiile lor au stârnit controverse, fiind acuzate de comportament indecent în timpul unor reprezentații susținute în diverse spații publice din Miami.
Surorile Modorcea au încercat să își relanseze cariera și în Statele Unite prin participarea la un concurs de talente, unde au atras atenția prin stilul lor extravagant. Actorul David Hasselhoff le-a poreclit atunci „nevestele lui Dracula”, fiind totodată și cel care a decis eliminarea lor din competiție.




















