Un incident cutremurător a avut loc vineri, 20 iunie, în orașul Petrila, județul Hunedoara. O femeie și-a pus capăt zilelor într-un mod extrem de violent, în plină zi, chiar în mijlocul străzii. Trecătorii au fost șocați de cele întâmplate și au alertat de urgență autoritățile.
Totul s-a petrecut în jurul orei 11:10, când martorii au observat cum o femeie își dă foc în mijlocul unei străzi din localitate. Fumul gros și starea de panică generală au determinat oamenii să sune imediat la 112, însă, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de urgență, viața femeii nu a mai putut fi salvată.
Georgeta Bobar, soția fostului viceprimar din Petrila, și-a pus capăt zilelor într-un gest extrem
Femeia care a recurs la acest gest este Georgeta Bobar, în vârstă de 65 de ani, fostă profesoară de matematică la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila și soția fostului viceprimar al orașului. Locuia în Petrila și era cunoscută în comunitate. Vestea a fost un șoc atât pentru localnici, cât și pentru foștii colegi sau elevi.
La fața locului au intervenit echipaje ale Ambulanței SMURD din Petrila, pompierii de la Detașamentul Petroșani, precum și voluntari din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență Petrila. Din păcate, la sosirea acestora, femeia era deja decedată.
Potrivit autorităților, nu există suspiciuni că decesul ar fi fost provocat de altcineva. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările acestui incident tragic.
„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 11:10, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la un incident tragic, respectiv o posibilă sinucidere prin incendiere. Echipajele de poliție care s-au deplasat de urgență la fața locului au identificat o femeie î n vârstă de 65 de ani, domiciliată în orașul Petrila, care a fost găsită decedată. Din primele cercetări efectuate, nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni cu violență asupra victimei”, au transmis autoritățile.
Autoritățile locale nu au oferit alte informații publice privind starea psihologică a femeii sau posibilele probleme personale sau profesionale pe care le-ar fi avut. Tragedia a stârnit numeroase reacții în comunitatea din Petrila, care este în continuare marcată de cele întâmplate.