Mirela Loșniță
Cerul părea că se prăbușește, plumburiu și apăsător, cu norii grei atârnând peste linia orizontului, în timp ce un vânt tăios cobora din munți, biciuind asfaltul cu frunze ude. Ion conducea de mai bine de două ore, chemat de urgență la serviciu. Pe scaunul din dreapta, Bianca, ciobănița sa germană, dormea liniștită, ghemuită cu trupul cald și blând, indiferentă la vremea sumbră de afară.
Gestul care a salvat o viață
Pe măsură ce înainta prin ceața densă, farurile au luminat o mașină care mergea suspect de încet în față. Ion a slăbit presiunea pe accelerație, simțind instinctiv că ceva nu era în regulă. Avea dreptate. Dintr-o dată, portiera din spate a acelui vehicul s-a deschis brusc, iar un obiect întunecat a fost aruncat la marginea drumului. Ușa s-a trântit la loc cu un zgomot sec, iar mașina a dispărut imediat în perdeaua de ploaie.
Inima lui Ion a început să bată mai repede. „Ai văzut asta, fată?” a murmurat, întorcându-se către Bianca. Câinele era deja treaz, ochii ei inteligenți fixând locul unde căzuse acel ceva. La prima vedere părea doar un sac de gunoi, dar apoi… s-a mișcat.
Ion a tras imediat pe dreapta și a coborât, pătruns de frigul umed ce-i înțepa pielea sub haină. Ploaia îi aluneca pe gât, strecurându-se sub guler, dar nu-l simțea. Privirea i-a rămas ațintită asupra pachetului înfășurat într-o pătură murdară, strâns legată cu o frânghie albastră. S-a apropiat cu pași grăbiți, dar atenți. Și atunci a auzit—un scâncet slab, înăbușit, aproape ireal. Suficient însă cât să-i accelereze și mai tare pulsul.
A îngenuncheat și, cu mâinile tremurânde, a desfăcut în grabă nodul sforii. Sub pătură, a descoperit un băiețel de vreo doi ani, ud până la piele, cu buzele albăstrii și trupul tremurând necontrolat. Era în stare de șoc, dar era viu.
Ion și-a desfăcut geaca și l-a înfășurat imediat, lipindu-l de pieptul lui pentru a-i da din căldura corpului. A alergat spre mașină, unde Bianca l-a întâmpinat liniștită, aplecându-se ușor și lăsându-i copilului o atingere blândă cu botul umed. Băiețelul s-a ghemuit între cei doi, lăsând un oftat abia perceptibil, ca un suspin de ușurare.
Câteva minute mai târziu, sunetul unei sirene a sfâșiat liniștea nopții. Paramedicii, ajunși la fața locului, au confirmat că micuțul suferea de hipotermie severă, dar fusese găsit la timp. Transportat la spital, i s-a oferit tratamentul necesar, iar poliția a deschis imediat o anchetă. Se bănuia că era vorba despre un caz de abandon, posibil conectat la un dosar în desfășurare privind un centru de plasament.
A doua zi dimineață, Ion a primit vești: copilul era în stare stabilă, iar protecția copilului preluase cazul. Nimeni nu știa deocamdată cine îl aruncase pe marginea drumului, dar ancheta continua.
În acea seară, Ion stătea la geam, cu o cană caldă în mână, privindu-și grădina ascunsă sub ceața rămasă din ziua ploioasă. Bianca dormea liniștită la picioarele lui, dar mintea lui nu-și găsea pacea. Nu putea să uite privirea acelui copil sau senzația că fusese condus acolo de ceva mai mare decât el. Nu era o întâmplare. Trebuia să fie acolo. Trebuia să vadă. Și mai ales, trebuia să oprească.
