Redactia.ro
Home » Stil de viață » Google Maps încearcă să fure utilizatori de la rivalul Waze. Ce funcție nouă a introdus

Google Maps încearcă să fure utilizatori de la rivalul Waze. Ce funcție nouă a introdus

Google Maps

Google Maps introduce o funcție nouă, care ar putea fi extrem de utilă în traficul din București și nu numai. Șoferii vor descoperi în aplicație informații despre semafoare.

În mod normal, semafoarele sunt o necunoscută pentru șoferii care se orientează utilizînd un program de navigație, ele influențînd considerabil timpul de călătorie. Cu această nouă opțiune, aplicația ar putea să îi ia fața rivalului Waze, care, în mod ironic, este deținut tot de Google, potrivit go4it.ro.

Compania ia unele măsuri de evitare a accidentelor. Astfel, Google încearcă să adauge informații despre semafoare pe hărțile aplicației, culoarea urmând să fie afișată în timp real doar acolo unde condițiile tehnice permit acest lucru. Chiar și așa, pentru un număr foarte mic de persoane, noua opțiune este deja funcțională.

Deocamdată, pictogramele sunt atît de mici încât sunt dificil de observat din mers. Astfel, ele reprezintă mai mult o sursă de distragere atenției decît un ajutor. În viitor, instrucțiunile de genul „virați la dreapta la următorul semafor” ar putea fi însoțite de indicații precum „și reduceți viteza pentru culoarea roșie”, sau „accelerați pentru culoarea verde”. Aceste aspecte ar fi mult mai folositoare decît actualele direcții bazate numai pe distanță.

Google vrea să prindă din urmă Apple

Google Maps se află în urma concurentului dezvoltat de Apple. Producătorul iPhone-ului a adăugat semafoare în propriul serviciu încă de anul trecut. Noua facilitate este lansată acum în Statele Unite și doar în cadrul versiunii de Android a aplicației Google Maps. Compania americană nu a anunțat deocamdată când va extinde disponibilitatea acesteia.

O altă schimbare care are legătură cu Google Maps este aceea prin care pot fi văzute imagini cu diverse locații din întreaga lume, iar cei de la Google vor să le permită oamenilor să fie și mai bine informați în legătură cu locațiile pe care le vizitează.

Mai exact, afișează acum în Street View informații despre diverse afaceri, sau puncte de interes, prin realitate augmentată, totul în loc ca utilizatorii să fie obligați să iasă din acea interfață, și să vadă informațiile în interfața standard pe care o are platforma.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: