Ce este grafen? Datorită proprietăților sale ultra-rezistente, ultra-stabile și ultra-conductoare, grafenul promite să aducă revoluții în industria aerospațială, energetică și medicală. Cu toate acestea, din cauza caracterului său nou și a potențialului său uriaș, acest nanomaterial a devenit, în același timp, subiectul a numeroase mesaje de dezinformare răspândite pe internet de către cei care se opun vaccinurilor, conform informațiilor AFP, citate de Agerpres.
Ce este grafenul
Adesea considerat un „material miracol”, grafenul este una dintre cele mai ușoare substanțe cunoscute vreodată. Compuș din carbon, grafenul a fost identificat pentru prima dată în 1947, dar izolat abia în 2004 de către cercetătorii olandez Andre Geim și ruso-britanicul Konstantin Novoselov. Această realizare remarcabilă le-a adus celor doi savanți Premiul Nobel pentru Fizică în 2010.
Acest material deține proprietăți chimice și fizice unice, ceea ce îl face să fie considerat „unul dintre cele mai promițătoare materiale pentru tehnologiile viitorului”, conform afirmațiilor lui Marcelo Mariscal, un expert în nanotehnologie.
Grafenul se află în centrul unor cercetări importante, care vizează dezvoltarea senzorilor extrem de sensibili, a dispozitivelor electronice flexibile, în special pentru aplicații în industria auto, aviație și în domeniul sateliților. De asemenea, grafenul are capacitatea de a stoca eficient energie, făcându-l materialul preferat pentru dezvoltatorii de baterii utilizate în industria auto.
Acest material inovator poate fi aplicat și în domeniul construcțiilor și al medicinei, devenind un vector esențial pentru terapiile genetice, medicina moleculară și dezvoltarea de vaccinuri.
Care este legătura dintre grafen și vaccinurile anti-COVID-19
Așa cum s-a întâmplat deja în cazul tehnologiei 5G și a microcipurilor, grafenul a devenit subiectul multor teorii ale conspirației de tip „calul troian”. Conform acestor teorii, guverne și anumite personalități ar încerca „să îi controleze” de la distanță pe oameni grație unor materiale injectate prin intermediul vaccinurilor anti-COVID-19 sau să monitorizeze deplasările lor prin sistemul GPS.
Aceste zvonuri au apărut în primăvara anului 2021. Atunci, Canada a retras de pe piață anumite măști sanitare ce conțineau grafen, din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate.
O lună mai târziu, când campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 se aflau în plină desfășurare în Europa, Statele Unite și începeau să facă progrese în America Latină și în alte regiuni ale lumii, utilizatorii rețelelor de socializare i-au acuzat pe producătorii de vaccinuri că i-au „magnetizat”.
Videoclipurile în cauză au traversat frontierele pentru „a demonstra” că vaccinurile anti-COVID-19 ar conține ingrediente „secrete” și nocive, inclusiv grafen, și că ar avea în special obiectivul de „a controla voința” oamenilor grație unor proprietăți magnetice.
Alți internauți afirmau că oxidul de grafen, un derivat al acestui material, ar fi prezent în vaccinuri și că acesta „alterează câmpul electromagnetic” al persoanelor, putând să provoace decese.
Care este de fapt realitatea
Niciunul dintre vaccinurile anti-COVID-19 omologate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ale căror compoziții chimice sunt publice, nu conține grafen sau oxid de grafen.
Nici grafenul, nici oxidul de grafen nu au proprietăți magnetice naturale, au precizat oamenii de știință contactați de jurnaliștii de la AFP.
„El nu este magnetic decât în condiții de laborator foarte specifice (…). Iar în condiții naturale își pierde proprietățile magnetice.”, a subliniat Diego Pena, angajat la Centrul pentru cercetări în biochimie și materiale moleculare din Spania.
Grafenul și oxidul de grafen fac obiectul unor cercetări în scopuri biomedicale, însă „este vorba despre studii-model aflate în faze incipiente ale științei fundamentale, care sunt încă departe de eventuale aplicații.”, a explicat Marcelo Mariscal.
Măștile conțin grafen?
În ceea ce privește măștile sanitare vândute în Canada, comercializarea lor a fost reluată după ce un studiu a arătat că „particulele de grafen (…) nu sunt eliberate de aceste măști în cantități susceptibile să provoace efecte nefaste pentru plămâni”.
Marcelo Mariscal consideră că „toate așteptările presei și ale piețelor comerciale vizavi de un material care promite să revoluționeze industria – așa cum au făcut-o cea a oțelului sau a materialelor polimerice la vremea lor – au făcut din grafen o țintă” preferată a adepților teoriilor conspirației.
„Cercetările care generează multă speranță se lovesc de o problemă: oamenii vor să vadă efectele sale foarte repede”, a subliniat Ester Vazquez Fernandez-Pacheco de la Institutul regional de cercetări științifice aplicate (IRICA) din regiunea spaniolă Castilia-La Mancha.
„Orice dezvoltare tehnologică necesită numeroși ani de cercetare (…), iar această idee nu este difuzată, din păcate, într-o manieră eficientă”, a adăugat ea.
„Materialul este cunoscut, toată lumea știe că el este real. Dar nu toată lumea poate să înțeleagă cum se lucrează cu el. Din acest motiv, este foarte ușor să îi faci pe anumiți oameni să creadă în lucruri fără niciun fundament științific”, a mai spus cercetătoarea spaniolă.






















