Vești proaste pentru șoferi. Din 2026, impozitele auto urmează să crească semnificativ, în unele cazuri chiar de patru ori, în funcție de nivelul de poluare al fiecărei mașini. Noile măsuri nu ocolesc nici autoturismele hibride, pentru care taxele ar putea fi majorate de până la 20 de ori. Inclusiv șoferii de mașini electrice ar putea plăti o taxă anuală.
Taxe mărite pentru hibride, impozit nou pentru electrice
Proiectul care conține toate modificările privind impozitele locale prevede ca, începând de anul viitor, hibridele să fie impozitate după capacitatea cilindrică, fără reducerile masive aplicate până acum. O mașină de 2.000 cmc, care în prezent plătește 12 lei, ar urma să fie taxată cu 246 de lei în 2026.
Șoferii care conduc mașini electrice nu vor mai fi scutiți complet: este propus un impozit unic de 40 de lei pe an.
Mașinile poluante, cele mai afectate
Noua schemă de impozitare lovește cel mai tare autoturismele vechi și poluante. De exemplu, pentru o mașină de 1.600 cmc, impozitul actual este de 66 de lei. Din 2026, dacă autoturismul este non-euro, taxa ar urma să crească la 312 lei.
Dacă mașina îndeplinește standardul Euro 6, impozitul va fi redus semnificativ față de vehiculele poluante, dar tot mai mare decât cel actual.
Proiectul, contestat. Decizia finală vine în decembrie
În prezent, proiectul este contestat, iar implementarea sa depinde de o decizie privind constituționalitatea modificărilor. Hotărârea finală este așteptată pe 10 decembrie, când judecătorii trebuie să stabilească dacă noile impozite pot fi aplicate sau nu.




















