Premierul Ilie Bolojan merge mai departe cu planul său, ignorând apelurile și presiunile venite din partea PSD. Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, va depune jurământul joi dimineață la Palatul Cotroceni, pentru funcția de vicepremier, înlocuindu-l pe Dragoș Anastasiu. Decizia premierului liberal vine în ciuda valului de critici și a avertismentelor lansate de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a cerut public retragerea nominalizării pentru a evita „un dezastru diplomatic ireparabil”.
Anunțul făcut de Ilie Bolojan a surprins scena politică românească, mai ales că a fost transmis înainte ca Administrația Prezidențială să confirme oficial semnarea decretului de numire de către președintele Nicușor Dan. Totuși, premierul a declarat că ceremonia este programată pentru joi, ora 10:00, la Palatul Cotroceni, eveniment la care va participa personal.
Tensiuni majore între Ilie Bolojan și PSD
Numirea Oanei Gheorghiu a produs o undă de șoc în coaliția de guvernare. Sorin Grindeanu, liderul PSD, a transmis marți seară un mesaj ferm către premierul Ilie Bolojan, solicitându-i să reanalizeze decizia. Acesta a afirmat că menținerea nominalizării „ar putea compromite relația strategică cu Statele Unite ale Americii” și ar duce la „un dezastru ireparabil diplomatic”.
Preşedintele PSD îi cere premierului să retragă această propunere, invocând un pretext absurd: „pentru a evita compromiterea relaţiei cu Statele Unite ale Americii”
Avertismentul său vine pe fondul unor postări mai vechi făcute de Oana Gheorghiu pe rețelele de socializare, în care aceasta critica lideri americani. În februarie, după o dispută diplomatică dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, fostul președinte american Donald Trump și vicepreședintele J.D. Vance, Gheorghiu a scris că cei doi oficiali americani sunt „doi golani”. Declarația, deși făcută înainte ca ea să fie propusă într-o funcție guvernamentală, a fost redescoperită și intens discutată în ultimele zile.
Ilie Bolojan merge pe propria strategie politică
Deși avertismentele PSD au devenit tot mai presante, Ilie Bolojan nu pare dispus să renunțe la decizia sa. Surse guvernamentale au declarat că premierul consideră propunerea Oanei Gheorghiu un „semnal clar de reformă” și un pas către „profesionalizarea actului de guvernare”.
Premierul a evitat să răspundă direct acuzațiilor PSD, însă apropiații săi au transmis că Bolojan vrea să aducă în guvern „oameni din mediul privat, competenți, care pot produce schimbare reală”.
„De ce? Pentru că România are nevoie de competenţă reală, de experienţă şi de oameni care ştiu ce înseamnă performanţa, responsabilitatea şi rezultatele concrete, valori care definesc mediul privat. În acest context, propunerea Oanei Gheorghiu, cofondatoare a asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, pentru funcţia de vicepremier, este una firească şi de apreciat. Oana Gheorghiu este iniţiatoarea unor proiecte excepţionale, printre care construcţia primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România, realizat exclusiv din fonduri private”, spune primarul din Oradea.
De altfel, decizia de a o numi pe Oana Gheorghiu în funcția de vicepremier este în linie cu politica lui Bolojan din ultimii ani: atragerea oamenilor cu experiență din sectorul privat către administrația publică.
Florin Birta: „România are nevoie de oameni care construiesc, nu de cei care sabotează”
Printre cei care au sărit în apărarea premierului s-a numărat Florin Birta, liderul PNL Oradea și unul dintre cei mai fideli colaboratori ai lui Ilie Bolojan. Acesta a transmis miercuri un mesaj de susținere fermă, lăudând decizia premierului și criticând reacția PSD.
„Pentru a evita compromiterea relaţiei cu Statele Unite ale Americii”. Ironia este că aceeaşi persoană, în data de 15 mai 2025, la semnarea contractului pentru drumul expres Oradea–Arad, spunea, cu doar trei zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, că dacă Nicuşor Dan va câştiga alegerile, relaţia diplomatică a României cu SUA va fi afectată, iar dacă va câştiga George Simion, va fi felicitat luni dimineaţă de preşedintele american. Am fost acolo, am auzit acele cuvinte. Rezultatul? A câştigat Nicuşor Dan, a fost sunat de preşedintele Trump, iar relaţia diplomatică dintre România şi Statele Unite nu a fost deloc afectată, cum, de altfel, nu va fi nici acum”, subliniază Birta.
Acesta a adăugat că premierul Bolojan are o strategie clară de a aduce competență și experiență în administrația publică:
„În concluzie, propunerea Oanei Gheorghiu pentru funcţia de vicepremier este una demnă de susţinut, un pas înainte pentru o guvernare bazată pe merit, profesionalism şi rezultate. Toate celelalte discuţii din jurul acestui subiect sunt doar noi încercări de a-l ataca pe Ilie Bolojan, un premier dedicat şi un patriot care luptă cu adevărat pentru a salva România de la compromis şi incompetenţă. România are nevoie de oameni care construiesc, nu de cei care sabotează. Avem nevoie de fapte, nu de frică!”, mai declară Florin Birta.
Sursa foto: Arhivă



















