Redactia.ro

Imagine controversată cu Marius Calotă, presupusul iubit al Rodicăi Stanoiu! Unde a fost filmat, după ce s-a aflat că moștenește o avere uriașă

GALERIE FOTO (2)

Marius Calotă, bărbatul despre care se spune că ar putea intra în posesia averii lăsate de Rodica Stănoiu, a fost surprins în acest weekend departe de Capitală. Potrivit imaginilor difuzate de Antena 3 CNN, acesta a fost văzut la Târgul de Crăciun din Brașov, unde se afla în compania a două tinere, într-o atmosferă relaxată, specifică perioadei sărbătorilor de iarnă.

Marius Calotă, presupusul iubit al Rodicăi Stanoiu, filmat la Târgul de Crăciun din Brașov

Apariția sa în spațiul public vine în contextul interesului crescut legat de moștenirea fostei politiciene, subiect care a stârnit numeroase speculații. Marius Calotă a ținut însă să clarifice natura relației pe care a avut-o cu Rodica Stănoiu, susținând ferm că între ei nu a existat o legătură sentimentală. Acesta afirmă că relația lor a fost una de tip familial, bazată pe apropiere și încredere, și nu una romantică, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

Indignat de rudele Rodicăi Stanoiu

Mai mult, Calotă a declarat că este dispus să ofere toate dovezile necesare pentru a demonstra acest lucru și că nu are nimic de ascuns. Deși, până în acest moment, nu a fost citat oficial pentru a fi audiat, el a precizat că se află la dispoziția autorităților și că va colabora cu anchetatorii ori de câte ori i se va solicita.

Prezența sa la Brașov, departe de București, pare să indice faptul că acesta își continuă viața în mod normal, în ciuda atenției mediatice de care se bucură în ultima perioadă, pe fondul controverselor legate de moștenirea Rodicăi Stănoiu.

foto: captură video

„Am fost ca o familie. În sensul propriu al cuvântului. Doamna Rodica Stănoiu și părinții mei, bunicii mei, am fost o familie efectiv. A fost un foarte fericit alături de noi. Un om care a trecut prin viață cu demnitate. A creat niște generații. Din păcate, astăzi, unii vor să-i facă rău, i-au distrus imaginea. Lucrurile astea nu rămân așa. Eu nu sunt în măsură să judec pe nimeni dar cu siguranță vor plăti fiecare în parte pentru ceea ce au facut”, a spus presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu.

Avocata Eliza Ene Corbeanu a afirmat duminică, într-o intervenție la postul Antena 3 CNN, că un aspect esențial al acestui caz îl reprezintă clarificarea fără echivoc a cauzei morții. Aceasta a subliniat că stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a survenit decesul este un pas fundamental, atât din punct de vedere juridic, cât și pentru aflarea adevărului, fiind necesară o analiză riguroasă care să elimine orice suspiciune.

„Nu este un caz singular. Deseori între rudele defunctului şi persoane străine de moştenire apar genul acesta de discuţii la momentul la care cel decedat a întocmit un testament. Se caută tot felul de pretexte pentru a anula acel testament. De exemplu, faptul că nu a avut discernământ la momentul întocmirii testamentului. Este important să se stabilească cu certitudine cauza decesului. O să ne putem da seama dacă decesul a fost din cauze naturale sau dacă cineva l-ar fi provocat”, a afirmat avocata, conform Antena 3 CNN. 

Rodica Stănoiu, înmormântată a doua oară

Rodica Stănoiu a fost înmormântată din nou joi, aceasta fiind cea de-a doua ceremonie funerară, după ce trupul neînsuflețit a fost preluat de la Institutul Național de Medicină Legală de către o nepoată. Reînhumarea a avut loc în contextul clarificărilor necesare privind decesul fostei ministre, cazul atrăgând în continuare atenția autorităților și a opiniei publice.

Între timp, ancheta desfășurată de procurori este în plină desfășurare. Oamenii legii continuă cercetările și au efectuat noi audieri, încercând să stabilească exact împrejurările în care a avut loc moartea Rodicăi Stănoiu. În acest sens, Parchetul a deschis un dosar penal in rem, vizând infracțiunile de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic, urmând ca investigațiile să stabilească dacă au existat responsabilități penale și cine ar putea fi tras la răspundere.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: