Astăzi, 18 iunie 2025, la Curtea de Apel Constanța a avut loc un nou termen în procesul provocat de Vlad Pascu, în legătură cu accidentul mortal din 2 Mai. Totodată, tânărul și-a aflat sentința!
Momente emoționante în instanță
La un moment dat, mama lui Sebi Olariu, unul dintre tinerii decedați în acel accident, a cedat emoțional și a fost scoasă din sala de judecată înainte de continuarea audierilor, potrivit Spynews.
Pentru părinții victimelor, fiecare termen al procesului a fost o probă dificilă. Astăzi, emoțiile i-au copleșit pe mama lui Sebi Olariu, care a rămas vizibil afectată. La scurt timp, aceasta a fost ajutată de persoane din sala de judecată și condusă afară. Imaginile apărute în presă surprind momentul, când femeia plângea, tremura și a părăsit încăperea neputincioasă în fața traumei.
Ce se întâmplă mai departe în proces
Ambele părți – atât reprezentanții inculpatului, cât și familiile victimelor – și-au prezentat concluziile. Următorul pas este ca instanța să analizeze argumentele și să se pronunțe asupra apelurilor. Verdictul Curții de Apel Constanța este așteptat în următoarele săptămâni
În august 2023, Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, a lovit cu mașina un grup de tineri aflați pe marginea DN 39, în apropiere de 2 Mai. În urma impactului, au murit doi adolescenți, printre care și Sebi Olariu. Alte trei persoane au fost rănite. Tragedia a declanșat un proces intens mediatizat, iar durerea părinților se face resimțită în fiecare ședință
„Astăzi a fost ultimul termen de judecată. S-au pus concluzii pe toate apelurile, atât ale noastre cât şi ale celorlate părţi din dosar. Speranţa noastră este ca instanţa să admită apelul şi să reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului de către instanţa de fond. Vom vedea dacă va reţine sau nu argumentele noastre referitoare la valorificarea unui denunţ.
Din punctul nostru de vedere, al apărării, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, dar într-adevăr instanţa de judecată este cea care până la urmă va analiza dacă argumentele pe care le-am expus noi sunt valide. În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, am apreciat că sunt prea mari şi sperăm la o reducere a acestora către un cuantum mai redus.
Acum cât nu ne putem pronunţa, este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească ce pedeapsă se impune a fi aplicată”, a declarat jurnaliştilor avocatul Vlad Cristescu.
„Apelul nostru a vizat reinvidualizarea pedepselor, adică reducerea acestora şi a avut două argumente. Pe de o parte noi apreciem că a fost valorificat un denunţ formulat de Vlad Pascu într-un dosar ce se afla pe rolul DIICOT – Structura Centrală, iar pe de altă parte argumentele aduse de noi, independent de valorificarea sau nu a acestui denunţ, pedeapsa orientată principial vorbind către maxim este una prea mare”, a mai afirmat apărătorul lui Vlad Pascu.
„Dosarul 2 Mai s-a terminat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare. Acea solicitare a inculpatului Vlad Pascu de diminuare a limitelor de pedeapsă, din punctul nostru de vedere, o să fie respinsă. S-au pus concluzii şi pe acea schimbare de încadrare juridică a faptei. Nu ştim care va fi opinia instanţei. Cert este că vă pot anunţa trei posibile situaţii.
Dacă se va admite cererea de schimbare a încadrării ca motiv de apel, dosarul se întoarce înapoi la Judecătoria Mangalia, în ipoteza în care se respinge, bineînţeles se va propune una dintre soluţii fie admiterea apelului nostru, fie admiterea apelului inculpatului şi vom vedea care dintre ele va fi favorabilă. Dar cert este că dacă ne gândim la o posibilă schimbare de încadrare, nu ne-o putem închipui decât cu o procedură reluată de la zero”, a precizat Adrian Cuculis.
„Ceea ce a încercat Vlad Pascu să facă, a venit cu vreo patru denunţuri pe care le-ar fi depus. Cert este că ultimul, cel la care a făcut trimitere acolo – vorbim de un dosar penal plecat din oficiu şi în niciun caz nu este el artizanul dosarul penal – el este un martor în dosar care s-a apucat să spună câte ceva despre Maru şi alte persoane care se ocupă cu traficul de droguri. Să nu ne închipuim să ei sunt adevăraţii traficanţi”, a mai afirmat Adrian Cuculis.
Sursa foto: Arhivă