Redactia.ro
Home » Știri » Impozitarea pensiilor speciale. Cum se calculează și cine va lua mai puțini bani

Impozitarea pensiilor speciale. Cum se calculează și cine va lua mai puțini bani

impozitarea pensiilor speciale

Proiectul de lege privind impozitatea pensiilor speciale cu până la 85% a trecut, miercuri, de Camerei Deputaților, care a avut calitate de for decizional. Și în decembrie a mai fost adoptată o lege similară, doar că judecătorii Curții Constituționale au considerat-o neconstituțională.

Așadar, ca să intre în vigoare, legea trebuie să treacă din nou de controlul de constituționalitate, scrie stirileprotv.ro. Cei nouă magistrați ai Curții Constituționale (CCR), care sunt și ei beneficiari ai unor pensii speciale, au respins până acum astfel de proiecte adoptate de Parlament.

Cine va lua mai puțini bani după impozitarea pensiilor speciale

Sunt aproape 10.000 de beneficiari ai pensiilor speciale. Dar cei care au pensii speciale mai mari de 7.000 de lei, vor avea veniturile serios „avariate” față de cât primesc în prezent. Mai mult de jumătate din venituri se va întoarce la stat.  Vor fi afectați de impozitarea pensiilor speciale foști funcționari publici, parlamentari, aviatori, primari, polițișți, militari, diplomați și chiar și foștii președinți ai României. Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu.

De exemplu, Valer Dorneanu, fost președinte al CCR, pierde 22.000 lei pe lună din pensiile speciale. Dorneanu are două pensii: una de 322.220 de lei și alta, în calitate de fost parlamentar, de 74.424 de lei. Total: 396.644 de lei pe an. De asemenea, Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, pierde 19.500 de lei din pensia specială. Și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, pierde bani dar este mai puțin afectat. El va rămâne fără 2.100 lei din pensia specială

Cum vor fi impozitate pensiile speciale

PSD, PNL şi USR au depus un amendament potrivit căruia „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”.Proiectul va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului de joi, pentru că se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor, conform Agerpres.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: