Anamaria
Un ofiţer din Armata Românae a adresat o scrisoare deschisă parlamentarilor USR, Claudiu Năsui şi Cristina Prună. Cei doi au propus impozitarea pensiilor speciale de peste 3.500 de lei cu 90%.
După ce USR a propus ca pensiile speciale să fie impozitate, în contextul stării de criză din țara noastră, reacțiile nu au întârziat să apară. Cadrele militare spun să nu este cazul pentru o asemenea măsură, în condițiile în care poliţia şi armata se află pe stradă, neprotejaţi corespunzător.
Inițiativa de a impozita pensiile speciale de peste 3.500 de lei cu 90% și pe cele situate între 2.000 şi 3.500 de lei, cu 10% aparține USR. Demersurile au fost făcute de deputații Claudiu Năsui şi Cristina Prună, care au depus în Parlament, un proiect de lege în acest sens.
Impozitarea pensiilor, nemulțumire pentru militari
USR justifică propunerea prin faptul că banii cheltuiţi în ultimii 4 ani pe aceste pensii speciale, şi anume 34,3 miliarde de lei, ar fi fost suficienți ca statul să ridice 243 de spitale noi.
Însă, nemulțumirea cadrelor militare vine din faptul că ei sunt cei mai expuși pericolelor, neputând să stea acasă în această perioadă, precum alți cetățeni.
„Astăzi, în a 16-a zi de situaţie de urgenţă, în care poliţia şi armata se află pe stradă, neprotejaţi corespunzător, expuşi ameninţării invizibile pentru care noi, ceilalţi, trebuie să #stămacasă”, notează ofiţerul.
Redăm integram reacția militarului la decizia de tăiere a pensiilor speciale. ”Egali eram în comunism!”
Domnule deputat,
Astăzi, 01 aprilie 2020 (!) am aflat cu încântare că ideea care nu vă dă pace de ceva timp, cea referitoare la pensiile speciale, s-a concretizat. Doriți să le impozitați cu 90% și să construiți spitale. Mai ales pe cele militare, care vă deranjează mult de tot. Repet: astăzi, în a 16 -a zi de situație de urgență, în care poliția și armata se află pe stradă, neprotejați corespunzător, expuși amenințării invizibile pentru care noi, ceilalți, trebuie să #stămacasă, în încercarea de a gestiona o situație ieșită din tipare, dumneavoastră veniți cu o idee de natură a crește moralul ”trupelor” – tăierea pensiilor la care ar avea dreptul dacă scapă cu viață din urgia aceasta.
De ce? Pentru că ”nu mai putem avea unii cetățeni mai speciali decât alții”. Cu tot respectul, egali eram în comunismul acela după care tânjiți dvs. Nu, domnule deputat, oamenii nu sunt egali. Oamenii nu sunt egali nici ca abilități, nici ca IQ, nici ca pregătire, nici ca responsabilitate, nici ca periculozitate a muncii pe care o desfășoară, nici, nici, nici. Oamenii trebuie să aibă șanse egale, dar de valorificat fiecare le valorifică în funcție de propriul potențial.
Nu mai insist în ideea că toate țările NATO au un regim aparte de pensionare pentru militari și ”civil servants” din serviciile speciale și poliție, asta puteți afla printr-o simplă căutare pe Google sau, și mai la îndemână, pe Wikipedia.
Am să mă refer la lucrurile pe care le cunosc eu și care, poate, dvs. v-au scăpat din vedere.
Vi se pare dificilă viața în situație de urgență? Vi se pare dificil să vi se restrângă exercițiul unor drepturi și libertăți? Vi se pare dificil să ieșiți doar dacă completați o declarație? Vi se pare ușor ca viața dvs. să nu mai depindă exclusiv de voința dvs. ci de un context pe care nu-l puteți controla? Vi se pare dificil să fiți controlat și monitorizat? Vi se pare dificil să nu aveți acces la toată informația de care apreciați că ați avea nevoie ci doar la cea pe care autoritatea o consideră oportună? Bine ați venit în armată!
Tot ceea ce pentru un cetățean obișnuit este o stare excepțională, pentru un militar este normalul. Pentru că această profesie vine la pachet cu o serie de restricții la care dvs., atunci când propuneți tăieri/ impozitări de venituri, nu vă gândiți. Ca militar ai restrâns dreptul la liberă circulație (și nu este suficientă o declarație pentru a te putea deplasa chiar și în afara garnizoanei, ci este nevoie și de o aprobare!), dreptul la liberă exprimare, dreptul la asociere (inclusiv sindicală, cu excepția poliției), dreptul la libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul la libertate economică, și, poate în ultimul rând ca semnificație, dreptul de a fi ales.
În plus, pentru toți cei care au acces la informații clasificate, există verificarea antecedentelor personale și ale familiei alături de monitorizare și verificări permanente pe durata activității.
Un militar nu poate refuza îndeplinirea un ordin legal, un militar nu poate demisiona când se află în misiune, un militar nu poate abandona misiunea pentru că îi este greu, sau pentru că îi este frică, sau pentru că se teme pentru viața lui. Guvernul tocmai a înăsprit prevederile statutului cadrelor militare pe durata situației de urgență. Asta nu v-a oripilat, nu?
O fi mult, o fi puțin, dvs. apreciați.
La chemarea în activitate, statul, nu-i așa, încheie un contract cu viitorul militar. Și în ultimii 30 ani i-a cerut: să fie dispus să-și dea viața pentru apărarea țării, să accepte restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, să fie remunerat cu un salariu (soldă) aflată în treimea inferioară a grilei de salarizare, să înțeleagă faptul că sporurile pot rămâne înghețate zeci de ani (sporurile prevăzute de lege sunt la nivelul anului 2009!), să depășească norma legală de muncă pentru că este deficit de personal (media orelor lucrate de mine în ultimul an de activitate a fost de 240 h/ lună, adică în 4 săptămâni munceam 6, desigur cele suplimentare neplătite), să execute misiuni externe de luptă pentru că, nu-i așa, suntem furnizori de securitate și NATO se bazează pe noi (iar dvs. vă mândriți cu asta și vă întreceți în vorbe goale la TV ori de câte ori un militar este ucis în misiune), să fie pe baricade și la situație de urgență, și la inundații, și la zăpadă și la crize teroriste, și la crize în general, să se descurce fără echipament, fără dotări, fără, fără, … Asta cere statul român de la militari. În schimb, le promitea un singur lucru – pensia de serviciu.
Domnule deputat,
Nu cred că am auzit să vă fi revoltat atunci când s-a votat legea de salarizare, lege prin care soldele militare sunt fixate în treimea inferioară a grilei. Vi se pare normal ca cea mai înaltă funcție din armată, cea a șefului Statului Major General, să aibă coeficientul 4.35, egal cu al unui judecător cu grad de judecătorie, vechime 0-3 ani (4.33), sau cu al unui șef de serviciu dintr-un minister (4.35) sau cu al unui secretar-șef universitate, mai mic decât al unui viceprimar de comună cu 10.001 – 20.000 locuitori (4.50) sau decât al unui primar de comună (6), sau al unui subprefect (7.50), etc.? Dacă acesta este cel mai mare coeficient din armată, realizați cam care este nivelul la care sunt plătite restul cadrelor militare (pentru că sporurile, ca peste tot, nu trebuie să depășească 30%)?
Nu v-ați revoltat atunci când s-a refuzat acordarea sporului pentru informații clasificate instituțiilor din Sistemul de Securitate Națională, deși în cadrul serviciilor de informații nu există, practic, informații neclasificate, dar s-a acordat ANI sau Curții de conturi? De ce? Pentru că ”serviciile” lucrează permanent cu informații clasificate dar ceilalți nu, deci pentru ei este ceva special????
Cunoașteți faptul că, fiind personal cu identitatea clasificată, cadrele serviciilor de informații nu au putut contribui la Pilonul II de pensii? Nu credeți că măsuri de genul celor propuse hei-rupist de dvs. ar trebui să aibă la bază o evaluare a situației reale? Nu credeți ca avem dreptul să știm ce avem de făcut cu viața noastră? Nu credeți că astfel de măsuri nu se iau de pe o zi pe alta, ci începând cu cei care intră azi în profesie, în așa fel încât să-și poată planifica viața?
Cunoașteți faptul că singura categorie profesională din România care nu a recuperat niciodată veniturile tăiate în perioada de criză 2010 – 2012 sunt militarii? De ce oare? Pentru că nu au dreptul la organizare sindicală iar statul, cel care ar trebui să fie ”sindicalistul” și să le apere drepturile, face exact pe dos prin parlamentari ca dvs.?
Domnule deputat,
Comunismul, pe care eu l-am prins dar dumneavoastră nu, asta urmărea – să fim toți egali, indiferent de merit, indiferent de competențe, indiferent de responsabilitatea implicată de un post sau o profesie.
De ce eu, ca individ, trebuie să respect toate condițiile/ restricțiile impuse de stat, trebuie să acționez cu profesionalism, să mă perfecționez, să lucrez peste programul legal de muncă, să fiu întotdeauna disponibil când este nevoie de mine, să renunț la concedii, să nu deconspir informații aflate în timpul activității, să nu deconspir calitatea de ofițer, să nu beneficiez de reparațiile care s-au acordat tuturor celorlalți iar statul, prin reprezentanți ca dvs., nu este dator să respecte ceea ce s-a angajat atunci când m-a chemat în activitate?
Cunoașteți faptul că toți ofițerii au studii superioare, de la slt. la general? Cunoașteți faptul că nu poți purta armament dacă ai un IQ ‹ 90 (iar media națională este 91), deci toate cadrele militare sunt peste media națională de IQ? De altfel, genul acesta de criterii sunt valabile și pentru ceilalți ”beneficiari” de pensii speciale – magistrații, aviatorii, diplomații, etc. Aveți pretenția ca toți aceștia să fie educați, să vorbească limbi străine la nivel C1, să se perfecționeze permanent, să respecte o sumă de criterii etice, dar când vine vorba despre drepturile lor salariale sau despre pensii atunci îi comparăm cu cei care au prestat munci necalificate sau rutiniere (oameni pentru care, de altfel, am tot respectul). De ce un angajat la ”privat” are dreptul să-și negocieze cu angajatorul pachetul salarial, contribuții la pensii facultative, asigurări medicale private, iar cel de la stat nu are dreptul la nimic?
Norma juridică trebuie să fie predictibilă. Cine îmi dă mie înapoi orele (devenite ani) muncite fără plată, concediile neefectuate, tăierile de salarii nereturnate? Cum compensez eu contribuții la pensii private neefectuate pentru că statul român nu mi-a permis să le fac? De ce generația mea a trebuit să înțeleagă că țara nu poate plăti nici salarii decente, nici la timp (vezi anii ‘90), nici sporuri, nici muncă suplimentară, nici pericol, nici, nici, nici dar că noi trebuie să facem tot ce depinde de noi, fiecare la locul lui de muncă, aici, nu în diaspora, pentru a o ajuta? De ce am fost buni când țara a avut ca obiectiv intrarea în NATO / UE dar acum suntem niște nenorociți veroși care iau banii de la spitale???
Cred că ar trebui să începeți prin a vă documenta înainte de a propune norme ce au un impact covârșitor asupra celorlalți. Și mai cred că ar trebui să vă angajați niște consilieri, inteligenți și bine pregătiți, pe care să-i plătiți la nivelul pieței (!) și care să vă ajute să înțelegeți un domeniu și un specific care în acest moment vă depășesc.
Din păcate nu reușiți să învățați niciodată din greșeli, dar asta nu vă tulbură, pentru că de obicei cei
care plătesc sunt alții. Totul este dominat de populism, deciziile se iau fără o evaluare minimală, pentru
că interesul politic este peste destinul individual. Dacă doriți să îmbunătățiți cu ceva sănătatea, de ce
nu faceți unicul lucru rațional și de bun-simț – reintroduceți CASS la pensiile peste un anumit cuantum.
Si atunci vor contribui mult cei cu pensii ”speciale” exact acolo unde este mai mare nevoie.
Cu stimă (pentru că așa am fost educat),
……..( grad si nume anonimizat )………..
