Ana Sasu
Viața este scurtă și trebuie prețuită din plin…niciodată nu știm ce ne-a pregătit destinul…
Ionuț Bărbulescu a ajuns la maturitate. Acesta se pricepe la orice in casă, iar soția lui, Alina este foarte mândră de el.
Odată ce au apărut copiii, Ionuț s-a focusat pe muncă, aproape că adormea pe birou, dar nu pleca niciodată fără să-și termine treaba.
Când intra în casă era prea târziu să se mai joace cu cei mici. Se ducea în cameră la Alin și Ioana, comorile lui, îi săruta pe frunte, se asigura că sunt înveliți și mergea rapid în cameră. Era foarte important să se odihnească pentru o nouă zi de muncă. Alina, soția lui încerca să-i explice că este la fel de important să îi vadă și el pe cei mici crescând, nu doar când dorm…
Femeia îi simțea absența, iar copiii se uitau uneori la el ca la un străin.
Scuza lui Ionuț părea mereu plauzibilă:
„Mă lupt pentru viitorul lor. Vreau să nu le lipsească nimic!”
Această ,,imagine de familie” a continuat așa vreme de 2-3 ani, până când Ionuț a primit un apel de la mama lui care locuia încă în casa lor veche, de pe marginea unui lac, din provincie.
,, Ionuț mamă…are nevoie de tine … Daniel…Daniel s-a stins”
Brusc l-au cuprins emoțiile. Daniel a fost bărbatul care i-a ținut loc de tată după ce tatăl său biologic s-a prăpădit de la o boală grea…cancerul. Nici nu a apucat să-l cunoască…era prea mic, avea doar 3 anișori.
Tot ceea ce știe să facă, tot ceea ce-l definește, toate trăsăturile de caracter și toate visele sale au fost deprinse din relația cu Daniel, vecinul lor.
Bărbatul era despărțit de soție, nu avea copii și a fost plecat în război mai bine de jumătate din viața lui. Atunci când tatăl lui Ionuț a murit, a preluat frâiele, deoarece era impresionat de dorința și curiozitățile băiatului.
,,Vin în grabă, nu mai plânge… mamă”
Ionuț a plecat imediat spre gară, și-a anunțat soția că lipsește câteva zile și a încercat tot drumul să-și potolească lacrimile.
Ajuns la casa părintească, mama lui l-a anunțat că notarul a venit cu testamentul întocmit de Daniel.
În testament scria că toate bunurile din mansardă îi rămân lui Ionuț.
Acesta a mers de grabă să vadă ce i-a lăsat bărbatul drept moștenire.
Mansarda casei părea goală, dar pe mijlocul încăperii se afla o ladă veche…
Odată deschisă, Ionuț a găsit o scrisoare și un ceas vechi…
,,Timpul nu ți-l dă nimeni înapoi…
Ai fost mult timp un suflet rătăcit…
Am fost aici, am fost aici pentru tine…
Tu unde esti? Tu pentru cine respiri?
Eu, eu am respirat pentru tine!
Aceasta este lada cu amintiri!
Eu am doar două amintiri…
Pe tine…
Și…timpul !
Te rog să umpli tu… lada cu amintiri…”
Ionuț a recitit scrisoare pe tot drumul spre casă… Acesta a realizat că trebuie să îndeplinească ,,misiunea”, să umple lada de amintiri!
Ajuns acasă si-a îmbrățișat emoționat familia și le-a spus:
„Vedeți lada aceasta ? Trebuie să o umplem de amintiri!”
Din acel moment, Ionuț a respirat doar pentru copiii lui și i-a învățat că cel mai de preț indicator al vieții este timpul!
