Pe data de 14 august se sărbătorește Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Durata serbării praznicelor împărătești este de o zi în Biserica Ortodoxă. Există totuși o singură excepție: Sărbătoarea Învierii Domnului, care ține trei zile la rând.
Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază, în cadrul Vecerniei Mari, Rânduiala Prohodului Adormirii Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului a fost alcatuit de Manuel din Corint la inceputul secolului al XVI-lea, dupa modelul Prohodului Mantuitorului, care se canta in Vinerea Mare. Generalizata mai ales in bisericile rusesti, a patruns si in spatiul romanesc, prin traducerea facuta, in 1820, de Ion Pralea, scrie ortodoxiadreaptacredinta.com
Calendar ortodox 14 august. Sfântul Proroc Miheia
Sfântul Proroc Miheia a fost fiul lui Ioram și a proorocit 84 de ani, cu 660 ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Acesta a trait pe vremea prorocilor Isaia, Amos si Osea. Miheia l-a mustrat pe Ahav, împăratul Samariei, pentru păcatele săvârșite, și, pentru a nu fi pedepsit pentru această îndrăzneală, a fugit în munți. După moartea lui Ahav, Miheia a fost ucis de fiul acestuia. Asta după ce Miheia l-a mustrat pe proroc pentru păcatele lui și ale părinților săi. Sfântul Proroc Miheia a fost îngropat în Morati, lângă movila lui Enachim.
Numele Miheia înseamnă „cel care este de la Dumnezeu”. Cincizeci de ani, Sfântul Miheia a călătorit prin Regatul lui Iuda, și a arătat întregului popor iudeu că israeliții și-au încălcat legământul față de Dumnezeu. El i-a îndemnat să se lepede de păcate și să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.
Rugăciune de rostit pe 14 august, înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Rugăciunea adresată Fecioarei Maria trebuie rostită pe 14 august, pentru a scăpa de orice necaz, spun preoții. Credincioșii trebuie să se roage pentru sănătatea lor cât și pentru a celor din jur.
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin! ”.