Un incendiu violent a izbucnit vineri seara, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, lângă locul unde, în 2023, o explozie devastatoare la o stație GPL a zguduit comunitatea. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația din cauza degajărilor masive de fum care puneau în pericol sănătatea celor din zonă.
Incendiu de proporții la Crevedia, în apropierea fostei stații GPL care a explodat în 2023
Conform IGSU, la fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenții la înălțime, precum și o ambulanță SMURD. Pentru a sprijini echipajele locale, alte două autospeciale de stingere au fost trimise de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF).
„Pentru lichidarea flăcărilor, salvatorii intervin cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor locale de intervenţie, la faţa locului au fost trimise alte două autospeciale de stingere de la ISU BIF”, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
„Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia populaţiei din proximitate, a fost transmis un mesaj RO-ALERT. La acest moment incendiul este localizat, astfel ca pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminat”, precizează IGSU, relatează Antena3 CNN.
Pericolul extinderii flăcărilor a fost eliminat
În ciuda gravității situației, pompierii au reușit să localizeze incendiul, eliminând riscul ca flăcările să se extindă la proprietățile din vecinătate. Autoritățile au precizat că nu au existat victime surprinse de incendiu, însă intervenția salvatorilor era în desfășurare pentru lichidarea completă a flăcărilor.
Mesaj RO-ALERT pentru protecția populației
Degajările de fum dense au determinat autoritățile să emită un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Acest mesaj a fost destinat protejării locuitorilor din proximitate, care au fost sfătuiți să rămână în case, să închidă ferestrele și să limiteze expunerea la aerul exterior.
Incendiul reaprinde amintiri dureroase pentru locuitorii din Crevedia, care au fost martorii tragediei din 2023, când explozia stației GPL a provocat victime și distrugeri semnificative.
Sursa foto: Arhivă