Descoperire bizară în valiza unui călător. Angajații aeroporturilor din întreaga lume sunt obișnuiți să descopere tot felul de obiecte neobișnuite în bagajele pasagerilor, însă până și ei pot fi surprinși din când în când. Iată ce au descoperit angajații unui aeroport din New York în bagajul unui bărbat.
Ce au descoperit angajații aeroportului în valiza bărbatului
Întâmplarea mai puțin obișnuită a avut loc în data de 16 noiembrie. Aparatul de scanare cu raze X a indentificat, în bagajul unui călător, ceva care părea să fie viu, ascuns între papuci de casă, sticle de vin și alte articole vestimentare. Angajații au fost șocați atunci când au descoperit că în valiză se afla o pisică roșcată. Felina nu părea să aibă răni, deși petrecuse ore bune în bagaj. Cu siguranță, ea nu ar fi supraviețuit zborului și s-ar fi asfixiat. Din fericire pentru toți cei implicați, felina nu a încercat să fugă atunci când a fost eliberată din valiză.
Pasagerul a fost chemat pentru a da explicații, dar a susținut că animalul de companie nu este al său, ci al unui alt membru al familiei. Conform bărbatului, pisica s-a strecurat în valiză atunci când el nu era atent. Din cauza incidentului care a avut loc în aeroportul din New York, pasagerul a pierdut avionul și a fost nevoit să cumpere un bilet pentru ziua următoare. Felina nu a avut bilet și la acest zbor, iar proprietarii acesteia au fost telefonați pentru a veni și recupera pisicuța buclucașă.
Ce alte obiecte bizare au descoperit angajații în valiza bărbatului
Alte obiecte bizare pe care le-au descoperit în valize angajații aeroporturilor: un acvariu cu un peştişor, care avea, evident, şi apă, motiv pentru care geanta nu trebuia să fie manevrată prin mișcări bruște, un curcan prăjit, zece cărămizi și mai multe veste de salvare gonflabile, un palmier plantat într-o valiză plină de nisip.