Redactia.ro

Înscrieri la Bacalaureat 2026 între 2 și 4 iunie. Procedura completă pentru elevi

Bacalaureat 2025

Elevii care vor susține examenul național de Bacalaureat 2026 se pot înscrie în perioada 2-4 iunie, potrivit procedurii transmise inspectoratelor școlare de Ministerul Educației și Cercetării. În aceeași zi, pe 4 iunie, se încheie și cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a.

Procedura stabilește modul de completare a cererilor de înscriere, precum și regulile privind recunoașterea și echivalarea competențelor lingvistice și digitale.

Totodată, elevii care dețin certificate recunoscute internațional pentru competențe lingvistice sau digitale pot solicita echivalarea unor probe din cadrul examenului.

Cum se completează cererea de înscriere

Ministerul Educației a stabilit mai multe etape pe care candidații trebuie să le urmeze pentru înscrierea la examen.

„(1) candidații completează partea I a cererii de înscriere;

(2) candidații care solicită recunoașterea/echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere;

(3) candidații care, în cel puțin una dintre clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru care se poate echivala proba scrisă de la examenul național de bacalaureat – 2026, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de bacalaureat și care solicită echivalarea probei scrise respective completează partea I și partea a III-a din fișa-tip”, se arată în procedură.

Cine poate solicita echivalarea competențelor

Elevii care dețin certificate lingvistice recunoscute internațional pot cere echivalarea probei de competențe lingvistice, iar cei care au certificate digitale recunoscute pot solicita echivalarea probei de competențe digitale.

„(4) candidații care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2b la prezenta procedură;

(5) candidații care au obținut o certificare cu recunoaștere europeană și internațională a competențelor digitale și solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2c la prezenta procedură”, potrivit documentului.

Ministerul a precizat anterior că elevii nu trebuie să legalizeze diplomele folosite pentru echivalarea competențelor digitale.

Reguli pentru certificatele ECDL și IC3

Procedura include și prevederi speciale pentru elevii care dețin certificate ECDL sau IC3.

„(6) candidații care au obținut, ulterior datei de 15 septembrie 2020, unul dintre certificatele ECDL (…) completează cererea de înscriere, precum și cererea de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2d, care este aprobată în urma validării digitale a certificatului.

(7) candidații care au obținut unul dintre certificatele IC3 (…) completează cererea de înscriere, precum și cererea de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2d, care este aprobată în urma validării digitale a certificatului”, se mai arată în procedură.

Cum vor fi centralizate datele candidaților

După încheierea perioadei de înscriere, comisiile de bacalaureat din fiecare unitate de învățământ vor centraliza informațiile și vor întocmi tabelele finale.

„Art. 4. În data de 11 mai 2026 – pentru sesiunea specială, în perioada 2-4 iunie 2026 – pentru sesiunea iunie-iulie, respectiv în perioada 14-21 iulie 2026 – pentru sesiunea august, comisiile de bacalaureat din fiecare unitate de învățământ centralizează informațiile cuprinse în cererile de înscriere (Anexa 2a), conținând datele tuturor candidaților, tipăresc tabelul de înscriere și asigură semnarea acestuia.”

Calendarul Bacalaureatului 2026

Prima sesiune a examenului începe cu înscrierile din perioada 2-4 iunie.

Evaluările competențelor se vor desfășura între 8 și 17 iunie, după următorul program:

  • 8-10 iunie: competențe de comunicare orală în limba română
  • 10-11 iunie: competențe de comunicare orală în limba maternă
  • 11-12 iunie: competențe într-o limbă de circulație internațională
  • 15-17 iunie: competențe digitale

Probele scrise vor începe pe 29 iunie cu examenul la Limba și literatura română.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi elevii vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații între orele 14:00 și 18:00.

Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: