Nicolescu Daniela
Ceremonialul ultimului drum al lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, s-a desfășurat cu solemnitate și anvergura unei tranziții lungi la putere. Imaginea sicriului coborând încet în criptă, în timp ce se intona Imnul de stat și se executau 21 de salve de tun, simbolizează atât despărțirea finală a unei epoci politice, cât și încheierea unui proces complex de judecată publică.
Înmormântarea s-a încheiat cu un moment de înaltă solemnitate: sicriul fostului șef de stat a fost depus în criptă. În acel timp, în fundal, răsunau ultimele acorde ale imnului României, „Deșteaptă-te, române!”, în mijlocul unui moment de reculegere patriotică, evidențiat de cele 21 de salve de tun trase în semn de respect conform protocolului înhumat în România pentru foștii președinți.
Ceremonia se desfășura într-o atmosferă atât privată, cât și oficială. Avea loc în Cimitirul Ghencea III, pe un traseu decis nu doar de sentimente, ci și de regulamentul legal: Legea nr. 215/2016 prevede clar că președinții, actuali și foști, beneficiază de funerariale de stat cu onoruri militare, coordonate de Ministerul Apărării și implicând Garda de Onoare, precum și salve de armă sau tun.
Nina Iliescu nu a fost prezentă la înmormântarea lui Ion Iliescu
În mod tradițional, drapelul României este coborât de pe sicriu și înmânat familiei, ca marcă de onoare și recunoaștere a serviciului public. În cazul lui Ion Iliescu, desemnarea persoanei care să preia simbolul nu a fost făcută public. Soția, Nina Iliescu, n-a fost prezentă, incapacitată de starea precară de sănătate, un detaliu încărcat de emoție, într-un moment în care autoritățile s-au lovit de empatie vs formalitate. Familia, grav încercată, privește această tăcere cu încărcătură sufletească.
Viața și cariera unui lider controversat
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 la Oltenița și a murit pe 5 august 2025, la 95 de ani. Cultivat în perioada comunistă, a absolvit Liceul Spiru Haret (1949) și apoi Institutul Politehnic din București. Studiile au continuat la Institutul Energetic din Moscova, unde s-a implicat activ în organizațiile studențești comuniste, devenind rapid o figură politică în ascensiune
Ascensiunea sa a fost spectaculoasă: a devenit apoi secretar al UTC, șef al Departamentului de propagandă al PCR, ministru al Tineretului (1967–1971). Marginalizat în anii ’70 de Ceaușescu, a fost mutat în funcții administrative locale: vicepreședinte CJ Timiș, apoi președinte CJ Iași, până în 1979 când devine președinte al Consiliului Național al Apelor, iar mai târziu director la Editura Tehnică, post pe care îl va ocupa până în 1989. După Revoluția din 1989, Ion Iliescu devine președinte al FSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale), între 1989–1992, apoi ales ca președinte al României în două mandate: 1992–1996 și 2000–2004. În intervalul 1996–2000 și 2004–2008 a fost senator PSD, iar apoi președinte de onoare al partidului. A fost un lider emblematic, dar nu lipsit de controversă. I se impută rolul în mineriade și reprimarea revoluției, anchetate fără hotărâre finală până la deces
Planurile funerare premeditate
Într-un gest de precauție și discreție, Ion Iliescu își pregătise locul de veci la Cimitirul Sfânta Vineri din București, într-un cavou din marmură neagră, fără cruce religioasă, o alegere simbolică, în conformitate cu convingerile sale ateiste.
Locația este una cu încărcătură istorică: alătură personalităților culturale precum Maria Lătărețu, actorii Bulandra și Constantin Nottara, precum și membri ai familiei, sugerând o consolidare a statalității și memoriei naționale. Discuțiile despre natura ceremoniei funebre au fost aprinse și înainte de deces. Unele voci, precum fostul ministru Teodor Baconschi, au criticat ideea funeraliilor de stat ca însăși o insultă la adresa victimelor revoluției și ale mineriadelor; acordarea salvelor de tun era percepută ca banalizarea suferinței. Pe de altă parte, alții au invocat importanța recunoașterii rolului istoric al lui Iliescu.
Mai mult, circulau zvonuri neconfirmate că fostul președinte ar fi dorit incinerarea, un gest neașteptat și în contradicție cu ceremonialul protocolar, dar care ar fi reflectat la final autonomia individuală.
Legea 215/2016 stabilește că foștii șefi de stat beneficiază de funeralii cu onoruri militare. Organizarea astfel de ceremonii cade în responsabilitatea Guvernului și MApN, printr-un comitet dedicat, coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului. În acest cadru juridic au fost consitituite logistica defilării oficiale, prezența Gărzii de Onoare, traseul cortegiului și organizarea zilei de doliu național, care implica arborarea drapelelor în bernă și adaptarea programelor culturale. Moartea lui Ion Iliescu marchează încheierea unui capitol. A fost liderul care a gestionat tumultul postrevoluționar, a asigurat rediscutarea geopolitică a României și a reprezentat o continuitate instituțională. Dar, la fel de mult, a rămas obiect al durerii și controverselor, un personaj polarizant, în viață și în moarte.
Funeraliile acestui lider au devenit un moment de reflecție: despre istorie, memorie, justiție și reconciliere. În 21 de salve de tun și o tăcere lungă, a fost îndeplinit ultimul act simbolic al unei vieți publice și a unei epoci care încă influențează România prezentă.
