Tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat rapid după ce Iranul a lansat rachete către Israel și a vizat simultan mai multe baze militare americane din regiune. Sistemele de alertă au fost activate în Tel Aviv, iar explozii au fost raportate în nordul Israelului.
Forțele de Apărare Israeliene au anunțat că au detectat lansări de rachete din Iran către teritoriul israelian, în timp ce armata a început operațiuni de interceptare pentru a neutraliza amenințările.
Iranul lansează atacuri cu rachete asupra Israelului și lovește baze americane din Orientul Mijlociu
În paralel, Iranul ar fi atacat instalații militare americane aflate în Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrain, Iordania și Irak. Ca reacție, mai multe state din regiune au luat măsuri de urgență, inclusiv închiderea spațiului aerian și transmiterea de avertizări către populație pentru a evita deplasările.
Explozile au fost semnalate în Bahrain și Abu Dhabi, ambele zone unde sunt amplasate baze militare americane. Autoritățile din Qatar au emis alerte pe telefoanele mobile, îndemnând locuitorii să rămână în locuințe. Ministerul Apărării din această țară a anunțat că două rachete au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.
Districtul Juffair din Manama găzduiește una dintre cele mai importante baze navale americane din regiune, care servește drept centru logistic pentru operațiunile din Golf și Marea Arabiei.
Replica Iranului vine după atacurile de sâmbătă asupra unor ținte iraniene. Aviația israeliană a precizat că acționează pentru a intercepta și elimina amenințările.
Autoritățile israeliene au transmis populației instrucțiuni clare privind comportamentul în caz de alertă, solicitând cetățenilor să se adăpostească imediat și să rămână în spații protejate până la noi indicații.
În același timp, au fost raportate probleme în rețelele de telefonie mobilă din Israel, iar presa locală a menționat pierderi în rândul Gărzii Revoluționare Iraniene.
Explozile au fost semnalate și în mai multe orașe iraniene, inclusiv în capitala Teheran, după operațiuni militare desfășurate de Israel și Statele Unite. Surse citate de presa internațională au indicat că acțiunile militare ar putea continua pe parcursul mai multor zile, scrie România TV.
Președintele SUA, Donald Trump, a descris campania drept una de amploare și a avertizat că pot exista pierderi de vieți omenești. În același timp, a făcut apel la schimbări politice în Iran, acuzând Teheranul că încearcă să-și refacă programul nuclear.
Autoritățile iraniene au susținut constant că programul lor nuclear are scop exclusiv civil și au anunțat că pregătesc un răspuns ferm la atacuri.





















