Redactia.ro
Home » Stil de viață » „Izvorul Tămăduirii” există în realitate. E la 7 km de Bacău. Aici, oamenii „revin” la viaţă! Patimile unui preot

„Izvorul Tămăduirii” există în realitate. E la 7 km de Bacău. Aici, oamenii „revin” la viaţă! Patimile unui preot

În anul 2019, într-o clădire foarte frumoasă şi utilă, înconjurată de un parc şi spaţii verzi, aflată la ieşirea din Bacău, spre Roman, în satul Bogdan Vodă, comuna Săuceşti, s-a deschis Centrul Rezidenţial “Izvorul Tămăduirii”.

Acest resort este destinat să trateze dependenţii de alcool, droguri şi jocuri de noroc. Echipa de specialişti a centrului a fost formată şi sudată sub coordonarea preotului Liviu Burlacu.

Psihologi, adictologi şi psihiatri tratrează pacienţii

La Centrul Rezidenţial “Izvorul Tămăduirii” lucrează o echipă mixtă, formată din medici, psihologi, asistenţi sociali, adictologi, consilieri, condusă de preotul Liviu Burlacu, care coordonează întreaga activitate de terapie (medicală, socială, psihologică, religioasă, administrativă), care are o bogată activitate în acest domeniu.

Cam 80 la sută e procentul de reuşită la noi. Oamenii nu recad în dependenţă. Şi ne-au trecut mii, zeci de mii de oameni prin mâini, din 2011 până acum. Şi la noi, locurile sunt mereu ocupate. Suntem mereu plini. 

Cererile sunt multe, şi din afara judeţului, pentru că astfel de centre sunt foarte puţine în România. Cam jumătate dintre cei internaţi sunt alcoolici, cam un sfert, dependenţi de droguri şi un sfert, dependenţi de medicamente, mâncare, jocuri de noroc”, adaugă părintele Liviu pentru Libertatea.

Preotul a avut o problemă cu alcoolul

Cum a luat naştere acest centru? Povestea începe undeva, prin anii 2000, când preotul Liviu Burlacu realiza că are o problemă cu alcoolul. „Încercam din toate puterile să salvez aparenţele, eram un fel de circar, am mai spus.

Abia în 2006, după vreo două internări la psihiatrie, de bunăvoie, fără ruşine, fără frică, în Bacău şi la Socola la Iaşi, am urmat un program de terapie, tot în regim clinic staţionar, tip rehab, şi am reuşit, după două luni în care am avut şansa să întâlnesc doi psihologi cu expertiză în sectorul ăsta al dependenţelor, să-mi impun abstinenţa.

Preot fiind, mi-am reluat activitatea, nu în aceeaşi parohie, nu în acelaşi loc”, a mai zis Părintele pentru sursa amintită.

Liviu s-a dus la arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, ÎPS Ioachim, cu o propunere: „Preasfinţite, este nevoie să facem să ajutăm şi în sectorul ăsta, pentru că noi, ca preoţi, ne întâlnim în biserică cu o mulţime de familii în care este multă suferinţă din cauza alcoolului şi alcoolismului”.

Şi aşa a luat naştere Centrul Rezidenţial “Izvorul Tămăduirii”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro