Redactia
Iată povestea Oanei, o tânără care a suferit un accident vascular cerebral pe când avea 27 de ani. Ce i s-a întâmplat atunci, ce a trăit în acele momente, dar și după, cum i s-a schimbat, practic, viața. Pasiunile pe care le îndrăgea atât de mult au dispărut pentru o vreme, timp în care încerca din răsputeri să fie un om cât se poate de normal.
Povestea Oanei, înainte și după accidentul vascular cerebral: „Când am sunat la 112, mi-au spus că sunt beată”
Oana Cernătescu obișnuia odinioară să danseze salsa, să se dea cu snowboard-ul și să se plimbe cu bicicleta. Dintr-odată, n-a mai putut face nimic din toate astea.
Tânăra are 29 de ani acum, dar acum doi ani viața ei, în pandemie, s-a schimbat complet. Accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit a declanșat afazie, adică pierderea completă a limbajului și paralizie pe partea dreaptă – față, mână și picior.
În ziua când a sunat la 112, nimeni nu și-a dat seama că tânăra suferise un AVC, a scris hotnews.ro: „Când am sunat la 112, bâlbâind ce mi s-a întâmplat, mi-au spus că sunt beată. Eram asa furioasă! Mi-au zis apoi că nu au ambulanțe și dacă mă aduce cineva, foarte bine. Nu am vrut să mă duc, pentru că mă așteptau niște oameni reci, insensibili, neprietenoși și eu eram fragilă, din cauză că nu aveam abilitatea să vorbesc”, a spus Oana.
Nu a ajuns la spital cu ambulanța, din cauză că nimeni nu ar fi luat-o în serios, ci a mers la neurolog. Neorologul a sunat și el la 112, dar Oana susține că nici atunci nu a fost trimisă o ambulanță. Când a ajuns, într-un târziu, la spital, afazia era totală, conform sursei menționate.
„Nu mai puteam spune nici da, nici nu. Firea mea pozitivă nu m-a lasat nici atunci, credeam că o să plec după ce îmi vor face niște analize. Dar când am auzit conversația lângă patul meu: Știi, o să ne trebuiască lamă de ras, ca să o radem în cap, am început să plâng furios și cu frustrare (…)”, își amintește Oana.
„Am intrat în operație cu zâmbetul pe buze, știind că o să mă întorc. Am fost fericită că am scăpat și șocată că am paralizat pe jumătate de corp. Salsa, snowboardul, bicicleta a trebuit să le pun pe pauză”, a mai spus aceasta.
Ulterior, i-a fost cel mai greu cu recuperarea, care încă nu s-a încheiat. Se străduiește să fie, din nou, un om normal.
„Fericirea, când am mers pentru prima oară, nu se compară cu nimic. Când am mâncat pizza fără să îmi mușc limba, când am mângâiat o pisică cu mana mea rănită și când am pronunțat mami (…)”.
„Unii pot spune că sunt norocoasă că sunt încă aici. Dar cand ai AVC, nu vrei să speri la noroc”.
Ce își dorește Oana pentru alți pacienți care suferă un AVC? Să nu pățească ce a pățit ea.
„Vrei să suni la 112 și cel de la telefon să te trimită de urgență la spital. La camera de gardă, vrei un doctor care să recunoască rapid semnele de AVC. Kinetoterapeutul și logopedul trebuie să existe încă din spital, pentru că recuperarea ta e esențială. Când ai AVC, vrei o rețea de oameni care să te ajute rapid. Așa că, vă rog, azi, aici, să construim împreună această rețea și să lăsăm norocul să lucreze în altă parte”, a mai spus ea, conform sursei menționate.
