Ministerul Educației a anunțat noile reguli privind acordarea burselor școlare pentru anul școlar 2025 – 2026, iar schimbările sunt majore. Din cele șase categorii de burse existente până acum, vor rămâne active doar bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice. Elevii de gimnaziu și liceu care vor să beneficieze de bursă de merit trebuie să îndeplinească condiții stricte, iar cuantumul lunar a fost stabilit la 450 de lei.
Condiții pentru bursa de merit în anul școlar 2025 – 2026
Potrivit Ministerului Educației, începând cu anul școlar 2025 – 2026 vor fi eliminate bursele de excelență olimpică I și II și bursele de reziliență. Ministrul Educației a explicat că vechiul sistem era nesustenabil financiar și că noile reguli sunt menite să eficientizeze modul de acordare a burselor.
Decizia face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri de austeritate în educație. Sindicatele din domeniu au criticat modificările și au avertizat că există riscul ca anul școlar să fie afectat de proteste și chiar de boicotarea festivităților de deschidere.
Potrivit metodologiei, bursa de merit va fi acordată pentru maximum 15% dintre elevii unei clase, iar criteriile sunt următoarele:
- elevii trebuie să aibă media anuală mai mare sau egală cu 9,00;
- să se încadreze în primii 15% din clasă, în funcție de rezultate;
- pentru clasele a V-a, bursa de merit se acordă pe baza mediei primelor două intervale de cursuri, care trebuie să fie cel puțin 9,00;
- pentru clasele a IX-a, bursa se acordă pe baza mediei de admitere în liceu sau învățământul profesional și dual;
- pentru liceele vocaționale – artistic, sportiv, teologic sau militar – media de admitere se calculează conform metodologiei specifice fiecărui profil.
Valoarea burselor pentru anul școlar 2025 – 2026
Ministerul Educației a stabilit cuantumul lunar al burselor:
- 450 lei/lună pentru bursa de merit;
- 300 lei/lună pentru bursa socială;
- 300 lei/lună pentru bursa tehnologică.
Consiliile de administrație ale școlilor pot suplimenta valoarea burselor, în funcție de sumele alocate de autoritățile locale sau de alte venituri obținute conform legii.
Dacă există mai mulți elevi cu medii egale decât numărul maxim admis de 15% din clasă, atunci selecția se face conform unor criterii de departajare stabilite de Consiliul de Administrație al școlii și avizate de inspectoratul școlar.
Aceste criterii trebuie să respecte principiile prevăzute în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și în legislația privind nediscriminarea.
Procedura de acordare a burselor de merit
- Bursele se acordă automat, pe baza rezultatelor școlare, fără depunerea unei cereri.
- Dirigintele propune lista elevilor eligibili și o transmite secretariatului școlii:
- în primele 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor, pentru clasele VI – XII;
- în primele 15 zile calendaristice din ianuarie, pentru elevii de clasa a V-a.
- Profesorul diriginte sprijină părinții sau elevii majori în completarea documentelor necesare, acolo unde este cazul.
Tipuri de burse disponibile în anul școlar 2025 – 2026
Pentru următorul an școlar, elevii pot beneficia de trei tipuri de burse:
- Bursa de merit – 450 lei/lună;
- Bursa socială – 300 lei/lună;
- Bursa tehnologică – 300 lei/lună.