Redactia.ro
Home » Știri » Klaus Iohannis cheamă la consultări partidele parlamentare. Pe cine va numi premier

Klaus Iohannis cheamă la consultări partidele parlamentare. Pe cine va numi premier

klaus iohannis

Klaus Iohannis cheamă vineri la consultări partidele politice în vederea formării unui nou Guvern. Cabinetul Dăncilă a fost demis joi după ce moțiunea de cenzură a fost aprobată cu 238 de voturi.

Șeful statului a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că va asculta opțiunile partidelor și va propune „o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea”.

În ce ordine sunt chemaţi liderii politici

Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, reprezentanții PNL sunt convocați la ora 11.00, cei ai USR începând cu 11.30, liderii UDMR de la ora 12.00, iar cei ai PMP de la ora 12.30, potrivit digi24.ro.

Reprezentanții grupului parlamentar Pro-Europa sunt convocați la ora 13.00, cei ai ALDE de la ora 13.30, aleșii minorităților naționale începând cu ora 14.00, iar social-democrații de la 14.30.

Ce variante de premier are Iohannis

Ludovic Orban (PNL) a afirmat, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată de către Parlament că rămâne varianta de premier.

Dan Barna a afirmat că USR va merge la consultările de la Cotroceni de vineri cu pactul pentru alegeri anticipate. El a susținut că îi va cere lui Klaus Iohannis să își asume rolul de mediator și mandatul pe care îl are conform Constituției. Din delegația USR vor face parte Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Stelian Ion și Iulian Bulai.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, întrebat dacă Uniunea îl va susține pe Ludovic Orban în funcția de premier, că rămâne de văzut.

Klaus Iohannis anunță ce măsuri va lua după ce a căzut guvernul

Din delegația PMP care va fi prezentă la Cotroceni, vineri, fac parte liderul partidului Eugen Tomac, liderul deputaților PMP Marius Pașcan și deputații Cătălin Cristan, Cătălina Bozianu, Cornel Sămărtinean.

Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE, a afirmat că va susține un Guvern PNL.

Liderul Pro România Victor Ponta le-a propus foștilor colegi, parlamentari ai PSD, să reconstruiască o guvernare precum cea promisă anul 2016. Acesta a adăugat că partidul va avea trei propuneri de premier, iar el nu va fi una dintre ele deoarece Klaus Iohannis nu îl va numi pe el.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: