Redactia.ro

La ce sumă de bani a ajuns reportul de premiere la Loto 6/49 în ultima săptămână din iulie

Sustinut de
Loto

 Loteria Română a început din nou extragerile, după o pauză de câteva luni provocată de pandemia de coronavirus. Au avut deja loc câteva extrageri, iar urmează să fie încă una chiar la finalul acestei săptămâni. În ceea ce privește jocurile din tragerea trecută, a existat un report imens, potrivit datelor Loteriei Române.

La ce sumă de bani a ajuns reportul de premiere la Loto 6/49

Ultima extragere a Loteriei Române a avut loc pe 30 iulie, iar la aceasta a existat un report de peste șase milioane de șei în ceea ce privește Loto 6/49.

Un report a existat și pentru categoria Noroc, iar valoarea acestuia depășește două milioane de lei, arată datele Loteriei Române.

Care au fost numerele câștigătoare de pe 30 iulie

La ultima extragere Loto, au existat două reporturi, dar au existat și câștiguri în valoare de aproape 15.000 de lei. Așadar, au fost mai mulți români norocoși ce au reușit să ghicească numere câștigătoare.

Iată numerele câștigătoare de la ultima extragere din iulie

Loto 6/49: 36 43 47 11 2 33

Joker: (7) 3 28 13 29 17

Loto 5/40: 4 23 9 1 16 34

Noroc: 6224234

Super noroc: 950737

 Mesajul transmis de Loteria Română, după ultima extragere din iulie

Duminică, 2 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 30 iulie, Loteria Română a acordat 14.689 de câștiguri în valoare totală de 632.402,54 lei.

La Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste 6 milioane de lei  (peste 1,24 milioane de euro), iar la Noroc un report cumulat în valoare de peste 2 milioane de lei (peste 425.000 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 8,6 milioane de lei (peste 1,78 milioane de euro). La Noroc Plus, la categoria I,  s-a înregistrat un report în valoare de peste 10.700 de lei.

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 118.000 de lei (peste 24.400 de euro).

La tragerea Super Noroc de joi, 30 iulie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 78.302,07 lei.

Biletul norocos a fost jucat la agenția 05-020 din Oradea și a fost completat cu patru variante simple la Loto 5/40 și o varianta la Super Noroc.

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: