Nevoia de piloți la nivel mondial este una reală. La fel, situația este similară și în țara noastră, unde companiile de zbor devin din ce în ce mai cunoscute, iar românii călătoresc tot mai mult. Totuși, să devii pilot nu este deloc ușor – de la costuri și până la examene, meseria de pilot este, cu adevărat, o provocare.
La ce vârstă poți să-ți iei licența de pilot de avion
Totuși, drumul unui tânăr care vrea să devină pilot începe cu greu chiar de la început. Sunt foarte puține școli de aviație în țara noastră la care tinerii pot urma cursurile specifice. Este vorba despre Carpatair Flight Training din Timișoara, despre Școala Superioară de Aviație și încă niște școli private mici. Costurile sunt pe măsură: la Școala Superioară de Aviație un elev trebuie să plătească 43.325 de euro.
Specialiștii le recomandă părinților să își ducă copiii de la 16 ani la astfel de cursuri, pentru că va fi mai ușor ulterior.
„Recomand părinților să își ducă copilul încă de la 16 ani la cursul de planorism și, ulterior, să urmeze cursurile pentru pilot, vreau să evidențiez faptul că e foarte multă informație de acumulat la nivel teoretic. La vârsta adolescenței e mult mai ușor decât ne-ar fi nouă acum să ne apucăm să învățăm de la zero toată materia”, spune Gabriel Oniga, manager de operațiuni la Cruiser Aviation România.
Ce salariu are un pilot în România
Totuși, salariile piloților nu sunt atât de mari cum se spune, a ținut să atragă atenția specialistul.
Trebuie reamintit faptul că nici veniturile piloților nu sunt atât de mari cum se vehiculează. În general la low cost, odată ce ai intrat, ca first officer poți să te aștepți undeva între 2.500 și 3.500 de euro pe lună. E o diferență majoră între salariile piloților de la companiile low cost si salariile celor de la companiile de linie. La companiile mari la care ne uităm cu admirație gen Lufthansa, Swiss, KLM noi, nefiind atenți, nu observăm că ele sunt companii de stat, au sindicate foarte puternice, a explicat acesta.