Redactia.ro

La trei săptămâni după ce a fost ales președinte, Nicușor Dan a anunțat primele nume-cheie din strategia sa pentru sportul românesc

GALERIE FOTO (5) Nicușor Dan

La doar trei săptămâni de la câștigarea alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a participat, duminică, la gala de retragere a Cristinei Neagu, desfășurată la Sala Polivalentă din București, unde a făcut un anunț important privind direcția pe care o va da sportului de performanță din România. Cu această ocazie, șeful statului a rostit public trei nume de referință din sportul românesc, pe care se va baza în elaborarea viitoarei strategii naționale pentru sport: Camelia Potec, Narcisa Lecușanu și Mihai Covaliu.

Trei foști sportivi de top, baza noii strategii naționale pentru sport

În deschiderea evenimentului, președintele României i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu, în semn de recunoaștere pentru întreaga carieră. Spre finalul partidei, acesta a fost invitat să arunce simbolic la poartă, marcând astfel un moment simbolic în galeria dedicată marii campioane.

Într-o scurtă declarație făcută presei, Nicușor Dan a vorbit despre planurile sale pentru sport, subliniind importanța colaborării cu profesioniști validați atât prin performanțele sportive, cât și prin calitățile manageriale demonstrate ulterior:

„O să facem o evaluare. Este o generaţie de oameni care au, cum este doamna Potec, cum este doamna Lecuşanu, cum este Mihai Covaliu, care sunt foşti sportivi de mare performanţă şi care au dovedit aptitudini manageriale. Şi cu ei trebuie, ca în multe alte domenii, să facem o strategie pe mulţi ani de acum încolo”, a afirmat preşedintele României.

Președintele a punctat că nu structura administrativă este esențială, fie ea minister sau agenție, ci viziunea pe termen lung, cu obiective clare, bugete previzibile și etape bine definite.

„Nu cred că e important. Important este să avem o strategie pe zece ani, cu bugete şi cu termene, şi cu obiective care să fie bine definite”.

Moment inedit în timpul galei: Nicușor Dan, invitat să arunce la poartă

Un moment simpatic, dar și stângaci, a avut loc la finalul galei. Invitat pe teren pentru a executa o aruncare simbolică de la 7 metri, Nicușor Dan a încercat să trimită mingea cu boltă, dar a ratat execuția. Ulterior, a explicat ce s-a întâmplat:

„Emoţionant, e un mare sportiv român care se retrage şi e foarte bine că a existat evenimentul ăsta cu mare vizibilitate. Îmi pare rău că n-am ştiut că se lipeşte mingea de mână. Am vrut să dau boltă, dar mi s-a lipit de mână. Asta a fost problema. Apoi n-am vrut să abuzez de timp. Am jucat handbal, să ştiţi, în şcoală, dar nu aveam lipici pe minge”, a declarat preşedintele României.

Președintele a adăugat că momentul i s-a părut emoționant, descriind-o pe Cristina Neagu drept „un mare sportiv român”, iar evenimentul ca fiind un omagiu binemeritat cu vizibilitate națională.

Nicușor Dan despre sportul de masă și selecția de talente

Întrebat de jurnaliști dacă a urmărit meciul dintre România și Austria, disputat în preliminariile Cupei Mondiale la fotbal, Nicușor Dan a confirmat că a văzut partida și a vorbit despre pasiunea pe care o trezește fotbalul în societate. Totodată, a subliniat că miza reală a politicii sportive este accesul tuturor tinerilor la sport, dar și crearea unui sistem eficient de selecție a celor talentați.

„Este un sport, am văzut meciul aseară. Bineînţeles că e multă pasiune pe Campionatul Mondial unde n-am mai fost din 1998, dar, în opinia mea, miza mare a societăţii este cum facem şi pentru sportul de performanţă să selectăm din toţi tinerii care au potenţial talent şi mai ales cum facem toţi tinerii să meargă la sport. Asta este miza mare pentru noi”, a pus Nicuşor Dan.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: