Lovitură dură pentru Alexandru Arșinel. Celebrul actor a avut parte de o surpriză neplăcută. Contractul pe care îl avea cu teatrul „Constantin Tănase” din Capitală nu a mai fost prelungit, printr-o decizie semnată de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Alexandru Arșinel este revoltat și spune că a mai trecut prin asemenea momente, în care nu s-a simțit, dar mereu s-a întors pe scenă.
Lovitură dură pentru Alexandru Arșinel. Contractul actorului cu Teatrul „Constantin Tănase” nu a mai fost prelungit
Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Are peste 60 de ani de muncă în teatrul românesc și continuă să joace pe scenă, în ciuda problemelor de sănătate pe care le are. Recent, actorul a avut parte de o surpriză neplăcută. Contractul actorului cu teatrul „Constantin Tănase” nu a mai fost prelungit, printr-o decizie semnată de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Celebrul actor este extrem de supărat și revoltat pe această decizie. Deși a avut probleme de sănătate în ultima perioadă, Arșinel susține că poate juca în continuare. Supărat pe întreaga situație, Alexandru Arșinel a declarat că nu va mai juca în altă parte.
„Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcţia de director, considerând că poate fi preluată mai departe, cu pricepere, avânt şi cu mine lângă, de Vasile Muraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simţit bine şi nici acum nu mă simt prea bine, dar asta nu însemna că nu aş mai putea să joc. Am condus 20 de ani acest teatru. Sunt în conducerea lui de 40-50 de ani. Urma să se prelungească de fiecare dată contractul de către directorul teatrului, nu se ocupa primarul cu treaba asta, dar anul ăsta, la începutul anului, a ieşit o hotărâre a Primăriei prin care toate funcţiile sunt aprobate personal de primarul general. Domnia sa a hotărât să nu mai prelungească decât cu două luni de zile contractul. Nici nu mai joc în altă parte, nu mai vreau„, a spus actorul, potrivit gandul.ro.
Alexandru Arșinel: „Sunt un nume în teatrul românesc”
Actorul a declarar că primarul general al Capitalei nu i-a oferit nicio explicație. Actorul este surprins de gestul lui Nicușor Dan și nu înțelege de ce a luat această decizie. „Iubesc acest teatru şi am contribuit serios la consolidarea lui, şi artistic şi fizic. Am fost foarte ataşat, chiar dacă am avut momente mai dificile din punct de vedere al sănătăţii. Primarul general nu a răspuns la niciuna dintre adresele directorului, care a vrut o motivare pentru decizie. Nu am înaintat eu nicio adresă, pentru că mi s-a spus că primarul nu răspunde. De 60 de ani joc în teatrul ăsta, mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă când mă mai vede. Nici nu m-a chemat să îmi explice. Poate nu are ce să îmi spună. Oricum, nu s-a terminat teatrul cu Alexandru Arşinel, dar sunt un nume în teatrul românesc”, a mai spus Alexandru Arșinel.
Actorul va duce dorul Teatrului de Revistă, dar nu va fi afectat din punct de vedere financiar de pierderea acestei funcții. În declarația de avere, actorul nu a scris și salariul pe care îl câștiga la teatru însă a declarat că primește anual peste 190 de mii de eli din pensii.






















