Vanatoru Andreea
Nu mi-a păsat niciodată de dragoste. Mi s-a părut întotdeauna o fantezie, ceva ce aparține filmelor, nu vieții reale. Promisiuni de iubire eternă, gesturi romantice exagerate, toate păreau o iluzie creată de povești. Realitatea era alta: oamenii veneau și plecau, iar sentimentele se estompau odată cu trecerea timpului.
Cadouri de la un admirator secret
Totul a început într-o zi mohorâtă de toamnă, când am găsit pe biroul meu o cutiuță elegantă legată cu o fundă roșie. Înăuntru era un breloc în formă de inimă, cu inițialele mele gravate discret pe spate. Nu era semnat, nu conținea niciun bilețel, doar acel obiect simplu, dar surprinzător de personal. Am întrebat colegii de muncă dacă știau ceva, dar nimeni nu părea să fie la curent. „Pentru tine.” Fără nume, fără indicii. Misterul era complet.
Săptămânal, fără excepție, am continuat să primesc mici cadouri: flori delicate lăsate pe pragul apartamentului meu, cărți cu pasaje subliniate, bomboane de ciocolată fină, obiecte ce păreau alese cu grijă special pentru mine. Un fular moale, exact pe gustul meu, un jurnal cu copertă din piele, o pereche de mănuși de cașmir pentru zilele friguroase. De fiecare dată, lipsa unui indiciu despre expeditor mă intriga tot mai mult.
Nu puteam să ghicesc cine ar putea fi
Încercam să îmi imaginez cine putea fi. Să fie cineva dintre colegii mei? Un vecin atent? Un prieten care voia să-și mărturisească sentimentele într-un mod inedit? De fiecare dată când primeam un cadou nou, inima îmi tresărea. Cineva, undeva, mă cunoștea îndeaproape și avea grijă să îmi facă zilele mai frumoase.
Așteptam fiecare săptămână cu nerăbdare, curioasă să descopăr ce urma să primesc. Și totuși, mă întrebam: de ce nu se dezvăluia? Poate îi era teamă de respingere, poate îi plăcea acest joc al misterului, poate aștepta momentul potrivit pentru a ieși la lumină.
Apropiindu-se Ziua Îndrăgostiților, așteptările mele au crescut. Mă gândeam că, dacă era o ocazie potrivită pentru ca admiratorul meu secret să se dezvăluie, aceea trebuia să fie ziua de 14 februarie. Am mers la birou mai emoționată ca niciodată, întrebându-mă ce surpriză mă aștepta.
Ziua Îndrăgostiților a venit cu o surpriză mare
În acea dimineață, chiar de Ziua Îndrăgostiților, am găsit pe birou un trandafir roșu și un plic alb. Mâinile îmi tremurau în timp ce îl deschideam. Înăuntru, un bilet scris elegant, cu cerneală neagră:
„Te-am urmărit de luni de zile, nu într-un mod înfricoșător, ci cu admirație. Îți cunosc zâmbetul când citești o carte bună, îți cunosc obiceiul de a-ți învârti inelul pe deget când ești nervoasă, îți cunosc râsul molipsitor atunci când ceva te face cu adevărat fericită. Mi-am dorit să-ți aduc bucurie fără să aștept ceva în schimb. Dar astăzi, am curajul să mă arăt. Dacă îți dorești să mă cunoști, vino diseară la cafeneaua noastră preferată, la ora 19:00.”
Am recitit biletul de mai multe ori. Ce însemna „cafeneaua noastră preferată”? Nu mergeam des în aceeași cafenea, dar una anume îmi plăcea mai mult: o cafenea micuță și liniștită, unde mă refugiam deseori cu o carte și un ceai cald. Era oare acesta locul la care se referea?
Cu inima bătând nebunește, am decis să merg. M-am pregătit cu grijă, dorindu-mi să arăt impecabil, dar în același timp naturală. Am ajuns la cafenea cu câteva minute mai devreme, privindu-mă în oglinda vitrinei înainte de a intra. O parte din mine se temea că totul era o glumă, că nu voi găsi pe nimeni acolo.
Dar cineva era deja așezat la o masă, cu o privire emoționată și un zâmbet timid. Era Alex, colegul meu de birou. Cel cu care râdeam la pauzele de cafea, cel care mă asculta atent când vorbeam despre lucrurile care îmi plăceau, cel care, aparent, mă cunoștea mai bine decât îmi imaginasem.
Era chiar colegul meu de muncă, Alex
Am înghețat o secundă, iar el s-a ridicat încet. „Bună, Mara. Sper că nu te-am speriat cu toate cadourile… Am vrut doar să-ți arăt cât de mult te admir.”
O căldură neașteptată mi-a cuprins sufletul. Toate piesele puzzle-ului se așezau acum perfect. Alex fusese acolo tot timpul, observând, având grijă, găsind modalități să mă facă fericită fără să ceară nimic în schimb. Și, privind în ochii lui sinceri, am știut că răspunsul meu era unul singur.
Am zâmbit și am luat loc la masă. Aceea avea să fie prima dintre multe seri frumoase împreună. Alex a devenit ulterior iubitul meu, iar relația noastră a evoluat atât de frumos!
