Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., se pregătește pentru una dintre cele mai importante etape din viața sa. La doar 18 ani, adolescenta se declară hotărâtă să înceapă un nou drum în Statele Unite, unde va urma studii universitare, dar și o viață personală independentă. Decizia vine cu emoții, entuziasm și multe noutăți, inclusiv faptul că va locui împreună cu iubitul ei, deja student în SUA.
Violeta Bănică pleacă din țară și ia o decizie neașteptată înainte de facultate
Într-un interviu recent, Violeta a vorbit sincer despre cum percepe schimbarea care urmează. Este vorba nu doar de mutarea pe un alt continent, ci de o transformare completă a stilului de viață. Spune că vrea să învețe să fie independentă, să se descurce singură, dar și să descopere cum e să nu mai fie cunoscută doar prin prisma părinților săi celebri.
„Absolvirea a fost un moment foarte emoționant. Încă nu am procesat, încă mă țin foarte strâns de tot ceea ce înseamnă școala și colegii mei. Eu plec în State într-o lună și jumătate și, din nou, încă nu am procesat nimic. E o schimbare uriașă, trebuie să fiu mult mai independentă. Eu acum o rog pe mama să facă orice. Trebuie să învăț să mănânc sănătos, să fac sport, fără să mă sune mama. Oricum, mama o să fie mereu la telefon. Sunt destul de anxioasă, am emoții mari, dar am și un entuziasm mare. Vreau să văd cum e să am un start nou, să văd cum e să nu fii fiica cuiva, dar îmi iubesc părinții, familia, școala, pisica, îmi e silă să plec”, a mărturisit Violeta Bănică, pentru cancan.ro.
Tânăra a lămurit și o altă întrebare frecventă din partea celor curioși: ce se va întâmpla cu relația ei de cuplu după plecare? Iubitul Violetei este deja în SUA, iar planul este ca cei doi să locuiască împreună, în ciuda distanței temporare dintre facultățile lor.
„Noi avem o relație la distanță de un an, de fapt, și mă mut cu el! Pe partea aceasta, abia aștept să merg acolo. El e la Inginerie acolo, la trei ore distanță de mine, iar anul viitor va fi la aceeași facultate ca și mine. Decizia mea de a mă muta în State a fost luată de mult timp, acum patru ani am zis că vreau să merg la Harvard, am rămas cu ideea aceasta vreo trei ani, dar am vizitat campusul de la actuala facultate și m-am decis. Decizia mea nu e fost deloc legată de George. A fost doar legată de mine. L-am susținut când a plecat în State, i-am zis că relația noastră o să supraviețuiască, nu este nicio problemă! Dacă ne iubim, logic că o să rezistăm!”, a spus Violeta.
Deși este tânără, Violeta nu exclude un viitor comun alături de actualul partener, chiar dacă subliniază că nu se grăbește cu planuri mari, cum ar fi căsătoria. Este conștientă de vârsta pe care o are, dar spune că are încredere în relația lor.
„Nu am spus că ne vom căsători, dar ar fi frumos să rămân cu această persoană toată viața mea. Vedem cum stau lucrurile. Sunt conștientă că suntem tineri, dar eu cred în noi, că avem o șansă și sper că ne revedem în zece ani cu un inel pe deget”, a încheiat fiica lui Ștefan Bănică Jr.
Violeta Bănică pare pregătită să își ia zborul spre o nouă viață, una în care vrea să se definească prin propriile alegeri, să-și croiască propriul drum și să-și trăiască tinerețea cu autenticitate. Plecarea în SUA marchează nu doar o etapă academică, ci și o maturizare personală vizibilă, susținută de părinți, dar și de încrederea pe care și-o oferă singură.