Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a adresat miercuri un mesaj de mulțumire fostului președinte al României, Klaus Iohannis, pentru sprijinul acordat de-a lungul mandatului său la Cotroceni. Iată detaliile!
Maia Sandu, mulțumiri către Klaus Iohannis: „Republica Moldova a avut la Bucureşti un prieten de nădejde”
Declarația a fost făcută la scurt timp după ce Iohannis i-a predat oficial mandatul președintelui interimar, Ilie Bolojan.
„Republica Moldova a avut, în acești ani dificili, un prieten de nădejde la București” și i-a mulțumit acestuia pentru sprijinul acordat pe parcursul mandatului său de la Cotroceni.
„Relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului sunt astăzi mai puternice şi mai cuprinzătoare ca oricând. Republica Moldova a avut la Bucureşti în aceşti ani grei un prieten de nădejde.
În timpul mandatului preşedintelui Klaus Iohannis, am putut să contăm mereu pe ajutorul României – de la furnizarea de energie la proiecte de infrastructură locală în satele noastre, de la vaccinuri în pandemie la construcţia de noi poduri, la propriu şi la figurat”, a transmis președinta Republicii Moldova.
Recunoștința față de Klaus Iohannis
Maia Sandu a evidențiat importanța parteneriatului strategic dintre cele două state și a transmis un mesaj de recunoștință în numele cetățenilor Republicii Moldova.
„În numele cetăţenilor Republicii Moldova, îi mulţumesc preşedintelui Klaus Iohannis pentru tot ce am realizat împreună. Am convingerea că pe acest fundament solid vom continua să clădim un viitor sigur şi prosper, uniţi de aceeaşi limbă, istorie, cultură, valori şi aspiraţii”, a mai punctat şefa statului.
De-a lungul mandatului său, Klaus Iohannis a fost un susținător ferm al Republicii Moldova în drumul său spre integrarea europeană, oferind sprijin atât diplomatic, cât și economic pentru modernizarea și stabilizarea țării.
Moment solemn la Cotroceni
Miercuri, Klaus Iohannis a participat la ultima sa ceremonie oficială în calitate de președinte al României, primind onorul din partea Gărzii de Onoare. După predarea mandatului către președintele interimar Ilie Bolojan, acesta a rostit un scurt mesaj de despărțire: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”.
Ceremonia a fost urmată de un moment emoționant în care Iohannis și-a luat rămas bun de la angajații Palatului Cotroceni și de la reprezentanții mass-media prezenți pe Platoul Marinescu. În urma acestei ultime apariții publice în calitate de președinte, fostul lider de la Cotroceni s-a îndreptat către Sibiu, orașul său natal.
Schimbarea de la vârful statului român marchează un nou capitol atât pentru politica internă a României, cât și pentru relațiile bilaterale cu Republica Moldova. Cu un fundament solid construit în acești ani, parteneriatul strategic dintre cele două țări pare mai solid ca niciodată, iar oficialii de la Chișinău speră ca viitoarea conducere de la București să continue acest parcurs.
Sursa foto: Arhivă