Redactia.ro
Home » Știri » Marea Britanie intră în carantină. De la ce dată se aplică noile măsuri

Marea Britanie intră în carantină. De la ce dată se aplică noile măsuri

Marea Britanie intră în carantină până pe doi decembrie. Boris Johnson, prim-ministrul Regatului Unit, a anunțat sâmbătă seara că Anglia intră în carantină generală, începând de joi, 5 noiembrie. 

 

Care sunt măsurile impuse

 

Premierul Regatului Unit a anunțat intrarea în carantină timp de o lună, începând de pe 5 noiembrie până pe 2 decembrie.

„Trebuie să rămâneți în casă, puteți să părăsiți locuința doar pentru anumite motive specifice, cum ar fi deplasări la locul de muncă sau la școală”, a spus premierul în cadrul conferinței de presă.

Măsura a fost luată pentru evitarea blocării sistemului medical din cauza creșterii accelerate a cazurilor de coronavirus. Potrivit unei prognoze făcute de specialiști ai guvernului de la Londra, ar urma să fie înregistrate 4.000 de decese pe zi în lunile de iarnă, dacă nu se iau măsuri și dacă nu sunt respectate măsurile.

,,Magazine neesenţiale, saloanele de coafură, precum şi locurile de agrement şi divertisment vor fi închise de joi 5 noiembrie până pe 2 decembrie. La fel, restaurantele, barurile și puburile. Se va putea servi doar mâncare la pachet. Magazinele care vând mărfuri de strictă necesitate vor rămâne deschise, prin urmare „nu este nevoie să vă faceți stocuri”, le-a transmis premierul cetățenilor.

Însă, vor rămâne deschise școlile și universitățile. „Nu putem lăsa ca virusul să facă și mai mult rău viitorului copiilor noștri decât a făcut-o deja”, le-a transmis Boris Johnson părinților, îndemnându-i să îi trimită la școală.

Oamenii vor putae să mai iasăp din casă pe perioada carantinei pentru a merge la școală, pentru amerge la muncă, în cazul în care nu pot lucra de acasă, pentru exercițiile fizice sau recreere în aer liber, pentru motive medicale, pentru cumpărături esențiale și pentru a avea grijă de persoanele mai vulnerabile. „Nu trecem singuri prin toate acestea”, a fost mesajul premierului, făcând referire la celelalte țări care au impus deja aceste măsuri.

Guvernul va recurge la teste rapide

 

Premierul a anunțat că, în următoarea perioadă, Guvernul va recurge și la teste rapide. „Nu trecem singuri prin toate acestea”, a spus Boris Johnson. Mai mult, premierul Regatului Unit a ținut să precizeze că pentru testarea în amsă va fi cerut ajutorul armatei.

Regatul Unit a înregistrat sâmbătă, 31 octombrie, 21.915 cazuri noi de coronavirus. Au fost raportate 326 de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi. Marea Britanie a depășit pragul de un milion de infectări și este a treia țară europeană după Spania și Franța care ajunge la un număr record de infectări cu noul coronavirus. Mai mult, s-a ajuns la un număr de 47.000 de decese.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: