Redactia.ro

Masca de păr hidratantă pentru iarnă cu măsline, ricin, cocos sau cu miere

Masca de par

Podoaba capilară este foarte importantă pentru noi toți, așa că trebuie să avem grijă să arate bine și să fie foarte îngrijită. Iată cele mai bune măști pentru părul tău, cu ingrediente naturale.

Cele mai bune măști de păr cu ulei de măsline și de cocos

Sunt o mulțime de ingrediente naturale care au proprietăți benefice pentru părul nostru, iar câteva dintre acestea sunt uleiul de cocos și cel de ricin, dar și mierea sau uleiul de măsline. Iată ce măști putem prepara din aceste ingrediente-minune pentru păr.

Mască cu ulei de cocos şi miere

Masca cu ulei de cocos şi miere are ca scop regenerarea firului de păr. Ai nevoie de o linguriţă de miere şi una de ulei de cocos. Pune ingredientele într-un bol şi apoi punele să se încălzează puțin până se topesc. Poți face asta la cuptorul cu microunde. Aplică de la rădăincă spre vârfuri și apoi acoperă părul cu o cască de duș. După ce ai ținut masca pe păr 20 sau 30 de minute, poți să te speli pe cap în mod obișnuit.

Mască cu zahăr brun și ulei de măsline

Masca cu zahăr brun și ulei de măsline este ideală pentru părul uscat. Ai nevoie de 2 lingurițe de zahăr brun și o linguriță de ulei de măsline. Amestecă-le într-un bol și apoi aplică-le pe păr. Lasă să acționeze cel puțin 20 de minute și apoi te poți spăla.

Masca de păr cu ulei de măsline și banană

Bananele nu sunt fructe bune doar pentru mâncat, ci și pentru părul nostru. Ele sunt hidratante, așa că masca cu ulei de măsline și banane este bună pentru cei cu păr uscat. Ai nevoie de o banană foarte coaptă, așa că poți folosi și una dintre cele deja cumpărate, pe care nu mai ai dorința să o mănânci. Pune-o în blender și amestecă până obții o pastă. Adaugă și uleiul de măsline, și apoi masează compoziția pe păr, de la rădăcină. După cel puțin jumătate de oră te poți săla.

Masca de păr cu ulei de ricin și ulei de cocos

Amestecă părți egale de ulei de cocos cu ulei de ricin și aplică amestecul pe scalp. Lasă să acționeze pentru cel puțin 30 de minute.

 

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: