Redactia.ro
Home » Știri » Membră AUR, arestată pentru proxenetism. „Duceau fete în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă”

Membră AUR, arestată pentru proxenetism. „Duceau fete în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă”

GALERIE FOTO (6)

Alianța pentru Unirea Românilor este implicată într-un nou scandal. După ce Diana Șoșoacă, una dintre cele mai controversate persoane de pe scena politică din ultima perioadă, a fost dată afară din partid, un alt membru este implicat într-un scandal. Membra AUR este implicată într-un dosar pentru proxenetism. 

Membră AUR, arestată pentru proxenetism

Ancuța Cârcu este membra AUR care a readus controversatul partid în discuție publică. Membra partidului a fost arestată preventiv, într-un dosar care vizează o grupare de proxeneți din Turda. Cârcu a devenit celebră în 2013, atunci când a primit și porecla „sexy peremista”, după un scandal monstru, în direct  la televizor, cu fostul lider PRM Corneliu Vadim Tudor.

Pe numele Ancuței Cârcu a fost emis un referat de arest preventiv, potrivit Realitatea PLUS, în dosarul numit „Proxeneţii de Tenerife”. În dosar mai sunt vizate alte trei persoane, Gheorghe Săiceanu, Sorin Alexoae şi Robert  Negoescu. Ei ar fi făcut parte dintr-o rețea mai vastă.

Proxeneţii duceau fetele în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă. În momentul în care prostituatele aveau clienţi erau obligate să raporteze tot: locaţie, sume încasate, cu cine merg etc”, mai menționează sursa citată.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au efectuat o serie de percheziții, în data de 2 februarie, la Turda, în județul Cluj, dar și în județele Mureș, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Suceava și Dolj, la locuințele unor persoane care sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, ultraj, șantaj, camătă și influențarea declarațiilor. Operațiunea a fost una mai complexă, desfășurată în colaborare cu ofițeri ai poliției spaniole.

Concomitent au fost efectuate 6 percheziții domiciliare și la Madrid și Santa Cruz de Tenerife, la care a participat un polițist din Cadrul Biroului de Investigații Criminale din Turda.

Ancuța Cârcu a reacționat la informațiile apărute

Membra AUR a recunoscut că este acuzată în dosarul de proxenetism, dar spune că este cercetată în stare de libertate. Prim vicepreşedintele organizaţiei AUR Vladeşti-Galaţi, Ancuţa Cârcu își exprimă speranța că nu vor fi luate alte măsuri pe toată această perioadă. Politiciana din Bistrița a declarat că este nevinovată și că al mijloc ar fi vorba despre o mare confuzie.

Politiciana a recunoscut că Parchetul Judecătoriei Turda a făcut o descindere în mai multe cluburi din Tenerife, printre care se află și clubul pe care îl administrează ea. Membra AUR crede că este victima unui fake-news mediatic.

,,În urma informațiilor apărute în presă conform cărora aș fi arestată într-un dosar de proxenetism, camătă și șantaj înțeleg să arăt următoarele:
,,În primul rând, fac mențiunea că nu sunt arestată. Într-adevăr, Parchetul Judecătoriei Turda a făcut o descindere în mai multe cluburi din Tenerife, printre care și clubul pe care îl administrez. În acest sens, arăt că sunt victima unei veritabile cruciade de fake-news mediatic – în realitate, eu sunt la acest moment în libertate (totodată am convingerea intimă că voi fi cercetată în viitor fără vreo măsură preventivă).
Cu privire la acuzația care mi se aduce, nu doresc să periclitez în vreun fel bunul mers al anchetei, dar voi spune doar atât: sunt acuzată de faptul că aș fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere în clubul moștenit de la fratele meu. Această acuzație este una nefondată și mă declar public nevinovată. Nu știu ce făceau la alte cluburi, însă la mine la club erau angajate cu carte de muncă.
Perioada așa zis infracțională se suprapune aproape perfect cu perioada pandemică în care clubul al cărui administrator am ajuns să fiu a fost închis. Astfel, în perioada de lockdown, cu toate restricțiile pe care le-am simțit cu toții, era imposibil să particip în vreun fel la comiterea acestei infracțiuni. Până la urmă au fost câteva luni de zile în care era ilegal să ieși în afara casei, cu atât mai puțin să poți derula activitățile la care fac referire procurorii.
Apoi, motivul pentru care cred eu că am ajuns în acest dosar este dat de o gravă confuzie. Se susține că cele două fete se prostituau în alte trei cluburi iar singurul motiv pentru care am ajuns și eu în dosar este faptul că acestea lucrau cu forme legale în clubul meu. Din câte știu eu, patronii celor trei cluburi nu sunt în dosar alături de mine, dar eu am ajuns să fiu suspect în dosar.
Mai mult decât atât, oricine mă cunoaște știe că mi-am dedicat o mare parte a carierei mele pentru a susține independența, libertatea și puterea feminină. Această activitate de care sunt acuzată contravine celor mai intime principii ale ființei mele și trecând peste dimensiunea ilegală a faptei, reiterez că eu nu aș fi niciodată în stare să fac lucrurile de care sunt acuzată. Condamn vehement tot ce este legat de activitatea de proxenetism și reiterez faptul că eu nu aș putea vreodată să fiu implicată în așa ceva.
În ultimul rând, arăt că am deplină încredere în autoritățile române și cred cu tărie voi fi găsită nevinovată de acuzația care mi se aduce. Cred că la acest moment justiția trebuie lăsată să își facă datoria și adresez un apel public, în special mediei, de a nu pune presiune pe actul de justiție”, a fost mesajul pe care Ancuța Cârcu l-a postat pe pagina sa de Facebook.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: