Redactia.ro
Home » Homepage » Mesaje dureroase după moartea lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit mult înainte de a-și da ultima suflare

Mesaje dureroase după moartea lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit mult înainte de a-și da ultima suflare

Fostul solist al trupei Vh2, Gabriel Cotabiță, a murit la vârsta de 69 de ani. El a mai văzut moartea cu ochii în urmă cu ani buni, dar atunci a scăpat miraculos. Compozitorul Ionel Tudor a precizat că artistul s-a chinuit foarte mult în ultima vreme și că era intubat la spitalul Universitar din Capitală. 

Gabriel Cotabiță era internat la spitalul Universitar din Capitală

Gabriel Cotabiță abia împlinise 69 de ani pe data de 1 noiembrie 2024. În urmă cu 3 ani, de ziua de lui de naștere, vorbea în emisiunea ”La Măruță” despre problemele de sănătate cu care se confrunta.

„Anul acesta (n.r. – 2021) a fost unul destul de nefast pentru mine. Am petrecut Revelionul în spital, cu COVID-19, iar când mi-am revenit, au apărut problemele cu tiroida.

Au zis ei (n.r. – sursele apropiate medicilor/presa) că este atac cerebral, dar nu a fost. Pentru că dacă era atac cerebral nu mai eram aici. (…) Problema cu tiroida s-a tratat, nu m-am operat. Dar nimic nu prevestise această problemă, de aceea nimeni nu a știut ce mi se întâmplă”, a povestit cântărețul, în emisiunea „La Măruță”.

Suferise un AVC

Din păcate, Gabriel Cotabiță nu se simțea deloc bine, iar în ultimii ani stătea departe de lumina reflectoarelor. De curând, el ar fi ajuns din nou pe mâinile cadrelor medicale, care nu au mai putut să-l salveze. Gabriel Cotabiță ar fi suferit un AVC.

Mesaje de condoleanțe

După moartea lui Cotabiță, mesajele de tristețe au început să curgă în mediul online.

”Ai plecat, Gabi, si ai lasat muzica pop romaneasca fara una dintre cele mai mari si mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci si prieteni din tinerete! Am lansat impreuna piese care au bucurat generatii de ascultatori (“Noapte albastra”, “Te rog, domnisoara, nu pleca”, “Si va mai trece-o noapte”, “Viata e un cazino”, “Sa nu ne spunem adio”, “Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat impreuna cu Joey de Alvaré primul CD din Romania!

Am facut lucruri frumoase impreuna, lucruri care nu se pot uita! Am impartit multe momente ale vietii si carierei noastre impreuna!…Te vom pastra mereu in inimile noastre! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si lumina!”, a scris compozitorul Ionel Tudor, pe Facebook.

„Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite in minte pe viață ! Îți mulțumesc. Ce trăiri, ce emoții și lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace dragul meu și om bun Gabriel Cotabiţă”, a scris Cezar Ouatu, pe Facebook.

„Nu știu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Bațu aflu acum că a murit și Gabriel Cotabiță. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea… Drum lin, Maestre”, a scris și artistul Alin Dincă.

În 2015 a suferit un infarct

Gabriel Cotabiţă a trecut printr-o mare cumpănă, în 2015, când a suferit un infarct, în sala de fitness. După acea perioadă grea din viața lui, interpretul s-a căsătorit cu Alina. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace. Ulterior, el a fost infectat și cu COVID-19, dar a reușit să se vindece.

 „M-am rugat să trec și peste asta, însă eu oricum fac rugăciuni mereu, și dimineața, și seara. Dumnezeu m-a ajutat să trec cu bine și peste coronavirus. Am fost externat, nu mai iau tratament”, mai dezvăluia el.

Cine a fost Gabriel Cotabiță

Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, a fost cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, a fost solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.

Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care „Formaţii rock 5” (cu formaţia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formaţia Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire şi ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viaţa e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formaţia VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formaţia VH2), „Fărâme de tandreţe”, „2” (cu formaţia VH2) şi „25 de ani de nopţi albastre – Best of Gabriel Cotabiţă”.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: