Redactia
Mesajul bizar al Iuliei Marin, de anul trecut. Ar putea fi o dovadă că tânăra trăgea un semnal de alarmă. Iată ce scria jurnalista, care și-a dat ultima suflare după o luptă cu depresia și alte afecțiuni medicale.
Mesajul bizar al Iuliei Marin, de anul trecut. Dovada că tânăra trăgea un semnal de alarmă: „Manie, hipomanie, depresie, anxietate”
Jurnalista Iulia Marin a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia cu chirie. Tânăra de doar 33 de ani a plecat în mod tragic în această lume, după o luptă cu depresia și alte afecțiuni medicale. specialiștii au ajuns la concluzia că jurnalista ar fi luat mai multe pastile pentru a-și pune capăt zilelelor.
Ultimul mesaj din mediul online ai ei a fost de-a dreptul covârșitor. Iar un alt mesaj, publicat anul trecut, a fost la fel. Ea își exprima trăirile și stările prin scris, așa că nu de puține ori a postat diferite mesaje prin intermediul cărora își deschidea, atât cât putea, sufletul.
Iată ce a scris Iulia Marin pe Facebook, în 2022.
„A treia tentativă de suicid. În trei ani. Una pe an. Schimbări de tratament. Schimbări de stare. Manie, hipomanie, depresie, anxietate. Cuvintele astea nu spun nimic dacă nu le trăiești. Opt zile petrecute în salon închis, pe perfuzii. Și când mă trezesc, o întrebare:
– Ai idee cât costă un bilet la Londra?
O fată cu schizofrenie îmi cere un chiștoc.
“Un chiștoc dacă ai măcar”.
E rasă în cap. A făcut păduchi.
O alta, bipolara, m-a invitat la nunta ei.
“Nuntă tigănească, cu lăutari și berbecuț la protap”.
Cât costă un bilet la Londra?
M-a întrebat de zece ori. De zece ori i-am răspuns.
Aici sunt Marin. Pacient.
“Vine mama ta la tine?”
“Mama mea a murit”.
“Suntem toți într-un cerc de spioni. Voi sunteți spioanele”.
M. se crede posedată de o entitate din Franța care o controlează. Plânge și țipă.
“Dar în SUA cât costă biletul”?, mă întreabă fata cu schizofrenie.
Nu știu.
Aici sunt doar Marin.
Zilele curg ceas.
“Nu știm când te externam”, mi se spune.
Aici sunt Marin.
Șase internări la psihiatrie în trei ani.
Cea mai frumoasă și cea mai tristă.
“De ce vrei să ajungi la Londra?”
“Îmi place să citesc dicționare. Am citit dicționarul limbii romane, dicționarul englez. Vreau să traduc”.
Într-o seară mă roagă să o mângâi pe cap.
Sunt sleită.
Îi pun mâna în capul proaspat ras și spun o rugăciune.
Eu nu mă rog.
Zic “Tatăl nostru”.
Aproape l-am uitat.
“Mângâie-mă pe mână”
Și azi.
“Tu ești Iulia Marin? Jurnalist. Andra, îmi pare bine”.
Izbucnesc într-un plâns cu sughițuri.
Eu sunt. Încă sunt eu.
Mai spun o rugăciune în gând.
Prietena mea Mihaela, cu nunta tigănească, mi-a citit în palmă.
“Ai avut trei cumpene”.
“N-o sa mai ai niciuna. Sa știi că fac păcat, dar îl fac pentru ca suntem prietene”.
“Marin, la tratament”.
“Marin, la perfuzie.”
Promit ca vom ajunge la Londra. Și vei traduce dicționarul Oxford. Iar eu?
Eu sunt Iulia Marin, jurnalist. Și scriu despre toate astea pentru ca e singurul lucru pe care știu să îl fac.
Mihaela îmi dă deodorantul ei. Cristiana ma cheamă să desenam. M. plânge și tipa. Fata cu schizofrenie strigă că nu mai suportă. Vom ieși de aici. Curând. A. Îmi oferă punga ei cu mâncare.
Ma trezesc noaptea și mănânc.
“Mulțumesc, Doamne”.
Tu cine ești?
Iulia Marin, jurnalist. O sa repet asta la nesfârșit. Până când am să înțeleg. Și vom merge la Londra, promit.
Pana atunci, ia o tigară întreagă”.
Sursa: Iulia Marin/Facebook
