Redactia.ro
Home » Știri » Mesajul primit de Tudor Chirilă din partea unei profesoare de limba română a ajuns să facă înconjurul internetului. Ce i-a scris: «Spre uimirea mea…»

Mesajul primit de Tudor Chirilă din partea unei profesoare de limba română a ajuns să facă înconjurul internetului. Ce i-a scris: «Spre uimirea mea…»

tudor chirila

Tudor Chirilă este unul dintre jurații emisiunii „Vocea României”, difuzată de către postul de televiziune PRO TV. În urmă cu puțin timp, juratul emisiunii a distribuit pe pagina personală de Facebook un mesaj pe care l-a primit de la o profesoară de limba română. Aceasta i-a povestit o întâmplare care a avut loc în sala de curs și care a marcat-o profund. Iată detaliile!

Ce mesaj a primit Tudor Chirilă din partea unei profesoare de limba română

Tudor Chirilă a primit un mesaj din partea unei profesoare de limba română. Conținutul acestuia a avut un impact imens asupra juratului, așadar acesta i-a cerut profesoarei permisiunea de a-l face public. „Am cerut acordul profesorului să public acest mesaj. Mi l-a dat. Mi se pare tare că prin Vocea României pot să contrinui un pic de tot la educație. Și mi se pare tare că există profesori deschiși la o abordare modernă, interdisciplinară”.

Profesoara a scris un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care i-a mulțumit lui Tudor Chirilă pentru faptul că a folosit un anumit cuvânt în timpul emisiunii difuzate de către PRO TV. Mesajul profesoarei de limba română a fost apreciat de mii de români și a fost distribuit masiv pe rețelele de socializare.

„Vă mulțumesc pentru că, grație dumneavoastră, termenul ”dihotomie” a fost pe deplin înțeles de elevii mei. Și să vă spun cum: studiam o poezie, în care era o metaforă argheziană minunată: ”dacă un altoi de stea putea să prindă pe noroi”. Am întrebat copiii (clasa a IX-a) ce cred ei că ar exprima.

Spre uimirea mea, un elev a spus că se referă la dihotomia ființei umane. L-am întrebat de unde cunoaște sensul termenului. Și mi-a spus că, în cadrul emisiunii Vocea României, ați folosit termenul cu referire la o concuentă care cântase un musical (sau ceva de genul), dar care putea interpreta și rock. A ieșit o minunăție de lecție. De aceea, vă mulțumesc! (un profesor)”, a fost mesajul acesteia.

Tudor Chirilă dorește să se implice activ în educația tinerei generații

De altfel, într-un interviu mai vechi, Tudor Chirilă vorbea despre rolul activ pe care dorește să-l joace în educația tinerei generații. El spera ca tinerii să fie inspirați de implicarea sa în sfera culturală și politică și să ia exemplu, dorind la rândul lor să-și lărgească orizonturile și să nu se lase ușor manipulați de informațiile pe care le primesc de la diferite surse, mai mult sau mai puțin credibile.

„Mi-aș dori să pot contribui în mod concret la reforma educației în România într-un fel sau altul. Nu știu cum, deocamdată. Probabil asta și de când am făcut copii și a început să mă preocupe mai mult treaba asta, e normal, că țară asta nu se poate salva la toate nivelurile decât începând cu educația. Și că educația este lucrul care poate să salveze sănătatea, de exemplu, și poate să salveze cultura, pentru că un om educat este un om care va face prevenție, se va duce să-și facă analizele în avans, poate va scăpa de niște boli doar pentru că s-a controlat la timp și așa mai departe. 

Cultura va fi iubită și va fi valorizată dacă va există educație. Oamenii nu vor mai face credite aiurea și nu se vor arunca în cheltuieli financiare fără să aibă o educație și, în general, educația ar trebui să aibă rostul de a crește un om care să înțeleagă în ce timpuri crește.  

Fac lucruri. Încerc să îi forțez pe politicieni să ajungă cumva la un acord de educație, să lase puțin luptele astea oribile și să realizeze că de fapt o să rămânem o țară fără nimic dacă nu avem copii și nu punem copilul în centrul educației. E atât de mult de făcut în zona asta, începând cu educația timpurie până la universitate, încât câteodată îți vine să abdici și să zici ”Băi, nu îmi trebuie asta, mă duc să trăiesc undeva unde lucrurile sunt deja aranjate”, declara Tudor Chirilă.

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: