Victor Ponta a transmis luni, 19 mai, un mesaj public de felicitare adresat lui Nicușor Dan, proaspăt ales în funcția de președinte al României, după victoria obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai. Fostul premier a remarcat că, odată cu încheierea competiției electorale, românii trebuie să continue să trăiască împreună, lăsând în urmă ura și reproșurile.
Mesajul transmis de Victor Ponta lui Nicușor Dan după victoria în alegerile prezidențiale
„A venit ziua de luni, 19 mai. Trebuie să continuăm să trăim împreună în România; să ne urâm și să ne reproșăm cât mai puțin, pentru că oricum e degeaba. Felicitări Președintelui ales, Nicușor Dan, și sper să fie mai bun decât Iohannis.”, a scris Ponta.
Ponta, care a candidat ca independent în primul tur al alegerilor, a ținut să le mulțumească celor 1,2 milioane de români care i-au acordat votul pe 4 mai și a anunțat că nu renunță la proiectul său politic, intitulat „România pe primul loc”. El a afirmat că va continua să reprezinte vocea acelor alegători, chiar și în afara funcțiilor publice.
„Văd trei probleme imediate pentru noul Președinte:
1. Un Guvern mai performant, mai competent și mai puțin clientelar (deși va fi format din cei care au condus România în ultimii ani și ne-au adus aici);
2. Cum se repară criza bugetară fără a se distruge total ce a mai rămas din firmele românești;
3. Cum se repară relația cu administrația „Trump” și cu SUA.”, a mai spus Ponta.
Neutralitate în turul al doilea
Victor Ponta nu și-a exprimat public sprijinul pentru vreunul dintre candidații rămași în cursă pentru turul al doilea. A evitat să ofere o direcție de vot, păstrând o poziție neutră în fața unei competiții tensionate între Nicușor Dan și George Simion. De altfel, această rezervă a fost remarcată de analiști politici, care au observat absența unor alianțe explicite în perioada dintre cele două tururi.
În schimb, fostul premier a preferat să se concentreze pe mesajul post-electoral, insistând asupra nevoii de coeziune socială și de responsabilitate din partea tuturor actorilor politici.
Nicușor Dan a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un scor de 53,6%, învingându-l pe George Simion, care a obținut 46,4% din voturi. Diferența de peste șapte puncte procentuale a fost rezultatul unei mobilizări masive în rândul electoratului pro-european, atât din țară, cât și din diaspora.
Este pentru prima dată în istoria României post-decembriste când un candidat independent câștigă alegerile prezidențiale, fapt remarcat inclusiv de Victor Ponta, care i-a urat succes noului lider de la Cotroceni și și-a exprimat speranța că mandatul său va aduce o schimbare reală în viața politică românească.