Redactia.ro

Dan Capatos rupe tăcerea după plecarea de la Antena 1. Proiectul-bombă în care îl vei vedea din 2026

Dan Capatos, afirmații controversate cu privire la un posibil război în România

După mai bine de 15 ani petrecuți la Antena 1, Dan Capatos își continuă cariera într-o nouă direcție. Prezentatorul se alătură trustului Arcmedia, condus de Radu Budeanu, și urmează să realizeze o emisiune online la Cancan, începând cu anul 2026, potrivit informațiilor publicate de Unica.ro și Cancan.ro.

Dan Capatos rupe tăcerea după plecarea de la Antena 1

Capatos a confirmat oficial mutarea și a transmis un mesaj pentru publicul său.

„Sunt onorat să mă alătur celui mai important trust de publishing din România. Dincolo de prietenia care mă leagă, de aproape 30 de ani, de cei care au construit acest trust, am acum ocazia să lucrez alături de ei, pentru a vă oferi împreună o surpriză de proporții, la începutul anului viitor. Pentru mine, de-acum înainte «Totul e Cancan». Sărbători liniștite tuturor și să ne vedem sănătoși în 2026!”.

Decizia vine după ce Antena 1 a renunțat la colaborarea cu Dan Capatos, pe fondul tensiunilor mediatice apărute în urma unor acuzații lansate în spațiul public de Cristian Rizea.

Reacția lui Radu Budeanu: „Un pas firesc în strategia de dezvoltare”

Radu Budeanu, fondator Arcmedia, a salutat intrarea lui Capatos în portofoliul editorial al grupului.

„Integrarea lui Dan Capatos în portofoliul editorial ARCMEDIA reprezintă un pas firesc într-o strategie amplă de creștere și diversificare a conținutului, una dintre preocupările principale din următoarea perioadă. Ne concentrăm pe consolidarea brandurilor puternice și pe atragerea profesioniștilor care pot genera relevanță, consistență și influență de consum. Dan Capatos este unul dintre cei mai buni profesioniști în celebrity entertainment, un vechi prieten, căruia îi urăm succes în noua provocare”.

Mutarea la Cancan marchează începutul unei noi etape profesionale pentru Dan Capatos, care promite publicului „o surpriză de proporții” la începutul anului 2026.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: