Redactia.ro
Home » Știri » Ministrul de Interne ucrainean: Militarii ruși au lăsat explozibili în locuințele din Bucea

Ministrul de Interne ucrainean: Militarii ruși au lăsat explozibili în locuințele din Bucea

sursa foto: pro tv

Denys Monastyrsky, ministrul de Interne ucrainean, a declarat reporterilor că soldații ruși au intrat să lase explozibil în locuințe din Bucea în care au găsit simboluri ucrainene sau documente de natură militară, scrie Interfax.com.ua.

Denys Monastyrsky: „Munca este extrem de dificilă și trebuie să o facem responsabil”

“Rușii au intrat în locuințe, dacă au găsit simboluri ucrainene sau documente ale militarilor, au lăsat explozibili, grenade. Prin urmare, munca este extrem de dificilă și trebuie să o facem responsabil. Conform standardelor internaționale, o zi de ostilități active înseamnă o lună de deminare”, spune Denys Monastyrsky.

Ministrul de Interne ucrainean a mai remarcat faptul că numai în data de 4 aprilie, salvatorii locuitorilor din Bucea au găsit peste 4.000 de dispozitive explozive. Acesta explică că dispozitivele sunt: muniții neexplodate, resturi explozive și mine.

A mai punctat și că „oamenii din Bucea vor începe să se întoarcă la viața de dinainte de război”, potrivit aceleași surse.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei

Ursula von der Leyen, Șefa Comisiei Europene, a anunțat al cincilea val de sancțiuni împotriva Moscovei:

„Atrocitățile din Bucha, și din alte locuri, nu pot rămâne fără răspuns”

Printre noile sancțiuni: „blocarea totală a tranzacțiilor pentru patru bănci rusești-cheie, precum și interdicție pentru navele deținute sau operate de ruși, în porturile Uniunii Europene, cu excepția produselor alimentare și energetice. De asemenea, sunt limitate importurile Rusiei, în materie de semiconductori de înaltă tehnologie.”

Antony Blinken: ”Este o campanie deliberată de a ucide, de a tortura, de a viola, de a comite atrocităţi”

Rusia a purtat o campanie deliberată pentru a comite atrocităţi în oraşul ucrainean Bucea, iar Statele Unite susţin eforturile autorităţilor din Ucraina pentru a investiga ultimele atrocități, a declarat, marţi, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, conform Reuters:

”Ceea ce am văzut în Bucea nu este un act întâmplător al unei unităţi fără scrupule”, a spus Blinken reporterilor înainte de a pleca la Bruxelles pentru summitul miniştrilor de Externe ai NATO, la care va participa şi şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba.

”Este o campanie deliberată de a ucide, de a tortura, de a viola, de a comite atrocităţi. La Bucea, în apropierea Kievului, au fost descoperite cadavrele a sute de civili pe străzi, ceea ce a provocat indignare pe plan internaţional. Rusia neagă că a vizat civili şi a spus că decesele au fost un ”fals monstruos” organizat de Occident pentru a o discredita.”, a adăugat Antony Blinken, conform adevărul.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: