Redactia.ro
Home » Monden » Momentele grele prin care a trecut Nuami Dinescu! “Nu suportam să mă strige Tanța”

Momentele grele prin care a trecut Nuami Dinescu! “Nu suportam să mă strige Tanța”

Nuami Dinescu, depresie,

Toată lumea o cunoaște pe Nuami Dinescu. Șapte ani a interpretat unul dintre mai îndrăgite roluri. A fost „Tanța lui Teo”, la Pro TV. Personajul interpretat i-a adus celebritatea, dar a făcut-o să treacă și prin momente dificile.

Nuami Dinescu a devenit celebră după ce ani de zile a interpretat un personaj foarte îndrăgit. „Tanța lui Teo”, la Pro TV. Doar că după un timp actrița a început să aibă probleme. Cei mai mulți habar nu aveau care este numele real al actriței, confundând-o cu personajul interpretat.

„Mi-a luat mult să scap de „Tanța“ pentru că, fiind zi de zi la televizor, personajul s-a fixat în memoria tuturor și drama a fost că, din acest motiv, mulți ani nu am putut lucra nimic, din cauza superficialităţii producătorilor de televiziune şi a regizorilor care pun un actor într-un singur tipar. N-a fost drept. Eu nu eram doar Tanţa, eram o actriţă care făcuse o partitură credibilă. Asta e meseria mea, să fac personaje, să fac divertisment”, a povestit Nuami Dinescu pentru clickpentrufemei.ro.

Nu este pentru prima dată când un actor se confruntă cu asemenea probleme.

„Mi-am dat seama că eu trebuie să fac ceva pentru că Tanţa stătea călare pe mine şi eu nu puteam să trăiesc de ea. Toată presa a scris: „Nuami Dinescu o renegă pe Tanţa“. Bre, nu o reneg, dar câtă vreme nimeni nu a vrut să facă nimic cu ea… Tanţa e un personaj… A fost o perioadă în care nu mai suportam să mă strige lumea pe stradă Tanța. Și acum mă mai strigă, dar acum mă mai strigă şi Nuami”, a mai spus actrița pentru adevărul.ro.

Nuami Dinescu, la un pas de depresie

Actrița a recunoscut că a fost la un pas de depresie, dar a făcut tot ce a putut pentru a depăși orice obstacol.

„Cred că m-am născut aşa, copil anxios, înclinat spre poezie, lirism, romantism și cai verzi pe pereți. Pe urmă, vine viața reală şi te culcă la pământ. Mai vin niște încercări grele de tot, la 27 de ani, și pe alea chiar nu le înțelegi și se adună.
Din 1990, când am avut un „blind date” cu moartea, dar m-a salvat un medic iscusit, sunt cu depresia pe lângă mine. Am o formă mai ușoară, nu am luat niciodată medicamente. Meseria m-a salvat, mă ține în echilibru”, a mai spus actrița pentru clickpentrufemei.ro.

Nuami Dinescu s-a născut pe 13 septembrie 1962 în județul Dâmbovița și a copilărit la țară. A absolvit Facultatea de Teatru a Universității Hyperion, București. A jucat ca actor amator în primii ani, apoi ca profesionist, pe scenele teatrelor din Craiova, Brașov, Reșița și Ploiești. A fost Ortansa din „Prostii sub clar de luna” de Teodor Mazilu, Katarina din „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, Veta din „O noapte furtunoasă” a lui I.L. Caragiale, dar și protagonista unor alte numeroase spectacole de teatru.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: