Cutremurele care au lovit Turcia și Siria au îndurerat o lume întreagă. Mii de oameni și-au pierdut viața, iar alte mii au fost răniți. Monica Tatoiu, însă, nu se teme de un eventual cutremur de mare intensitate care ar putea avea loc în România pentru că locuința în car trăiește alături de soțul ei este blindată cu fier cât pentru un bloc cu multe etaje, conform propriilor declarații.
Casa Monicăi Tatoiu, proiectată să reziste celor mai puternice cutremure
Monica Tatoiu a subliniat că mulți dintre români sunt neglijenți atunci când vine vorba despre asigurarea propriilor locuințe în caz de cutremur. Desigur, nu este și situație ei pentru că ea și soțul ei au luat în calcul cele mai negre scenarii și sunt pregătiți să înfrunte orice catastrofă, fie și un cutremur important precum cel care a lovit Turcia și Siria. Monica Tatoiu a menționat că locuința sa este construită cu fier cât pentru un bloc cu 14 etaje, așadar nu ar fi afectată de un eventual seism, indiferent de magnitudinea acestuia.
„Zona asta în care stau eu e una dintre cele mai periculoase zone din București, pentru că e așezată în zona lacurilor, unde pământul este încărcat de apă. (…) Când ne-am făcut casa aici, soțul meu a studiat toată zona. Aici a fost o groapă de gunoi și pepiniera Bucureștiului, plină de apă și fără structură. Și atunci, ca să nu se întâmple ceva grav, am făcut-o pe radier general. Dacă o să fie cutremur în București, casa se mișcă ca un dop în apă. Fier beton pentru un bloc de 14 etaje. Altfel, Doamne ferește, să nu apuc asta, o să vedeți ce o să fie în zona de nord a Bucureștiului, unde au construit dezvoltatorii imobiliari, exact ca în Turcia, pentru vânzare”, a povestit Monica Tatoiu, fostă profesoară de matematică și femeie de afaceri.
Bilanțul celor uciși de cutremurele din Turcia și Siria crește de la o oră la alta
Bilanțul persoanelor decedate în Turcia și Siria continuă să crească de la o zi la alta, iar salvatorii încă mai caută supraviețuitori printre ruine. Până în momentul relatării știrii, peste 12.000 de persoane au murit. Din nefericire, bilanțul va continua să crească pe măsură ce echipele de căutare răscolesc străzile pline de moloz și fier.






















