Redactia.ro
Home » Stiri » Nadia Comăneci: „O femeie poate conduce România”. Declarații despre dispariția lui Bela Karolyi

Nadia Comăneci: „O femeie poate conduce România”. Declarații despre dispariția lui Bela Karolyi

Nadia Comăneci

Nadia Comăneci (63 de ani) a participat la Gala „110 ani de Olimpism în România”, unde a discutat despre câteva subiecte actuale, inclusiv despre rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și despre decesul fostului său antrenor, Bela Karolyi.

Eveniment important în sportul românesc

Luni seara, sportul românesc a sărbătorit 110 ani de la înființarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, într-o ceremonie organizată la „Face Convention Center” din Capitală.

Nadia Comăneci, cvintuplă campioană olimpică și prima gimnastă care a obținut un zece perfect în istoria Jocurilor Olimpice, nu putea să lipsească de la acest eveniment important.

„Mă bucur să fiu aici, m-am îmbrăcat în galben pentru că este culoarea în care a concurat echipa României la Paris. Este un moment în care sărbătorim istoria sportului românesc, m-am bucurat să văd o parte dintre fetele care au făcut parte din echipa din 1976 pe care nu le-am mai văzut de ceva vreme. M-am bucurat să întâlnesc un sportiv român care a împlinit 101 ani”, a spus fosta gimnastă.

La Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, gimnastele românce au câștigat opt medalii, dintre care trei de aur, toate obținute de Nadia Comăneci.

Echipa a încheiat competiția pe locul al doilea, fiind alcătuită din Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Gabriela Trușcă, Mariana Constantin și Georgeta Gabor.

Nadia Comăneci, prezentă la înmormântarea lui Bela Karolyi

Nadia a vorbit și despre decesul recent al lui Bela Karolyi, antrenorul care le-a pregătit atât la Jocurile Olimpice din 1976, cât și la cele din 1980, unde România a obținut șapte medalii la gimnastică.

„A fost o înmormântare privată, m-am întâlnit cu Mary Lou Retton. S-a plâns foarte mult, dar s-a și râs de prostioarele pe care le-am făcut în tinerețe și mă bucur că nu era social media atunci. Este trist atunci când moare cineva care a făcut parte din viața ta, care a avut un impact, care te-a ajutat să navighezi prin momente grele, care te-a făcut un om puternic și care m-a învățat să am respect pentru semenii mei”, a declarat Nadia Comăneci.

În urma unei întrebări adresate de un jurnalist prezent la eveniment, Nadia și-a amintit că, în 1984, gimnasta americană a câștigat titlul olimpic la individual compus, având drept fundal sonor la sol cântecul „Sanie cu zurgălăi”.

„Am revăzut solul ei de curând și m-am gândit ce influență au avut soții Karolyi în gimnastica mondială, ei reușind să facă un sol pentru o americancă pe muzică românească, ei alături de Geza Pozsar”, a subliniat ea.

”Nu e o colaborare exclusivă cu clubul Dinamo, îmi doresc ca fiecare club să investească în sport pentru că acești copii muncesc foarte mult și au nevoie de o infrastructură, de tot ce este valabil și în alte țări. O să facem un plan pe patru ani de zile și care sper că o să vă placă”, a continuat Nadia Comăneci.

Revenind la subiectele actuale, Nadia a discutat și despre procesul care pare să nu se mai încheie, legat de contestațiile depuse de România și Statele Unite ale Americii pentru obținerea a încă două medalii de bronz la sol.

„Ana Bărbosu cred că o s-o păstreze pentru totdeauna. Din ce știu eu, ideea a fost să se mai acorde încă două medalii de bronz. La un moment dat a căzut această idee pentru Sabrina, dar toată lumea încearcă să se acomodeze cu ce s-a întâmplat la Paris pentru ca fetele să fie mulțumite de munca pe care au depus-o acolo”, a mai spus Nadia.

Nadia Comăneci: „Nu sunt fascinată de politică, nu o înțeleg”

Nadia a fost întrebată și despre rezultatele neașteptate din primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Politica nu este ceva să mă fascineze, nu o înțeleg, cred că e bine să stau în locul meu de sportiv, unde pot crea ceva și unde îmi pot aduce contribuția la creșterea acestui domeniu. Nu am ce să vă spun pentru că nu înțeleg nici eu”, a declarat aceasta.

De asemenea, Nadia Comăneci este ferm convinsă și că o femeie poate conduce România.

„Da, văd capabilă o femeie să conducă, toată lumea se uită în istorie să caute când o femeie a mai fost președintă. A fost și în State această ocazie, nu a fost să fie anul acesta. De ce nu? Nu se știe. România alege. La Paris am avut egalitate între femei și bărbați la participanți. Este o lume egală cu potențial pentru toată lumea și este o privire pro activă spre viață. Și în sport, nu trebuie să te naști într-un loc special ca să devii cel mai bun, dar trebuie să existe o oportunitate”, a conchis Nadia Comăneci.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: