Necropsia Teodorei Marcu confirmă detalii cutremurătoare. Raportul medico-legal în cazul Teodorei Marcu, tânăra de 23 de ani ucisă în cartierul rezidențial Cosmopolis, a fost finalizat. Informațiile obținute în urma necropsiei confirmă nu doar natura extrem de violentă a crimei, ci și faptul că victima era însărcinată în momentul atacului. Detaliile prezentate de surse apropiate anchetei conturează o imagine cutremurătoare a tragediei care a șocat opinia publică.
Necropsia Teodorei Marcu confirmă detalii cutremurătoare
Teodora Marcu a fost împușcată cu sânge rece de fostul partener, Robert Lupu, într-un gest de o brutalitate extremă. Potrivit concluziilor formulate de medicii legiști, în corpul victimei au fost identificate patru plăgi împușcate: una în zona capului, două în abdomen și una în regiunea inghinală. Focurile de armă au fost trase de la mică distanță, iar rana fatală a fost cea provocată în zona craniană.
Surse judiciare au confirmat că tânăra era însărcinată în primele săptămâni, iar acest aspect agravează și mai mult gravitatea faptei. Tragedia a avut loc în prezența fetiței de trei ani a Teodorei, martor direct al atacului, ceea ce ridică noi semne de întrebare cu privire la impactul psihologic asupra copilului.
Crima a fost comisă în plină stradă, sub ochii trecătorilor
Incidentul s-a produs în plină zi, în apropierea locuinței tinerei din cartierul Cosmopolis. Martorii au relatat că agresorul a așteptat-o pe Teodora într-o zonă pietonală și a deschis focul fără ezitare. Mai multe persoane aflate în apropiere au asistat neputincioase la momentul atacului.
Potrivit martorilor, Robert Lupu a țipat la victimă înainte de a trage, iar întregul atac a durat doar câteva secunde. După ce a împușcat-o pe Teodora, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind găsit ulterior de polițiști într-o zonă izolată, cu o rană gravă la cap provocată cu una dintre cele două arme de foc pe care le avea asupra sa. Ulterior, autoritățile au confirmat decesul agresorului.
Crima a fost precedată de o lungă perioadă de abuzuri fizice și psihologice, pe care Teodora le-a semnalat în mod repetat autorităților. În cursul anului 2021, tânăra a depus mai multe plângeri împotriva lui Robert Lupu, acuzându-l de violență, hărțuire, furt și acces neautorizat la date personale. Deși existau dovezi și sesizări concrete, anchetele fie au fost tergiversate, fie clasate.
De asemenea, Robert Lupu avea antecedente penale pentru proxenetism și era cunoscut în cercuri infracționale, dar cazurile în care figura au fost închise din lipsă de probe. În mod repetat, instituțiile responsabile nu au reușit să ofere protecție eficientă victimei, în ciuda pericolelor evidente.