Redactia.ro
Home » Monden » Nicu, fiul lui Nicolae Guță, a scăpat de închisoare. A fost trimis să lucreze la mănăstire

Nicu, fiul lui Nicolae Guță, a scăpat de închisoare. A fost trimis să lucreze la mănăstire

Fiul lui Nicolae Guță a ajuns să lucreze la mănăstire, după ce în urmă cu un an a fost prins de autorități la volan fără permis de conducere.  Pentru a-și ispăși pedeapsa, Nicu va presta muncă în folosul comunității timp de 60 de zilei într-un lăcaș de cult din Oradea.

Nicu Guță a intrat în atenția autorităților în urmă cu un an, când a fost prins în timp ce conducea fără a avea însă permis de conducere. Polițiștii l-au oprit în trafic în timp ce se afla pe un drum public din județul Hunedoara pentru un control de rutină, însă fiul manelistului nu a avut ce acte să le prezinte acestora.

Cum fapta sa este considerată o abatere penală, tânărul a riscat să ajungă în spatele gratiilor. Instanța a decis inițial că acesta va petrece un an de închisoare și va plăti o amendă în valoare de 5.400 de lei, însă ulterior au revenit asupra acestei hotărâri.

Perioada în care fiul lui Nicolae Guță trebuia să fie în spatele gratiilor a fost suspendată, iar ulterior înlocuită cu muncă în folosul comunității. Mai exact, tânărul va presta 60 de zile de muncă  neremunerată la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, un lăcaș de cult celebru din țara noastră.

Această decizie a fost luată după ce inițial Nicu trebuia să lucreze la Primăria din Petroșani. Domiciliul său este în prezent în Oradea, așa că instanța a fost nevoită să găsească o alternativă care să-i permită acestuia să-și presteze datoria în folosul comunității.

Ce meserie are Nicu Guță și ce venituri câștigă lunar

Autoritățile au demarat o acțiune de cercetare în cazul lui Nicu Guță, după cum prevede legea, ocazie cu care s-a aflat ce meserie are acesta. Se pare că tânărul își moștenește tatăl, deoarece a urmat o carieră în domeniul muzical.

A fost căsătorit, însă mariajul său a ajuns la final și acest impas l-a determinat să recurgă la acțiuni nu tocmai cuviincioase. După ce a riscat să ajungă la închisoare, a realizat că trebuie să-și revină și să o ia din nou pe drumul cel drept, așa că este decis să facă orice efort este necesar în acest sens.

Cât despre veniturile sale, se pare că acestea variază de la lună la lună. În funcție de spectacole și de evenimentele la care cântă, fiul celebrului manelist primește între 500 și 1.000 euro.

„În legătură cu persoana inculpatului, analizând înscrisurile în circumstanțiere, instanța reține că inculpatul este o persoană tânără, cu studii medii, își câștigă singur existența, având ocupația de muzician. Instanța mai reține din declarația inculpatului faptul că acesta a depășit perioada nefastă din viața sa, ce a urmat divorțului, regretă sincer faptele comise”, se indică în motivarea instanței. În declarația inculpatului consemnată în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2020 instanța reține că acesta realizează un venit lunar între 500 și 1.000 euro”, s-a arătat în dosar.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: