Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis joi un anunţ de ultimă oră privind relaţia cu marile confederaţii sindicale. După protestul organizat de Cartel Alfa în faţa Palatului Cotroceni, şeful statului a decis să invite liderii sindicali la o întrevedere oficială, programată pentru luni, 16 iunie 2025, începând cu ora 8:00, chiar la sediul Administraţiei Prezidenţiale. Administraţia a confirmat că la discuţii vor participa reprezentanţi ai principalelor organizaţii sindicale: Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).
Nicuşor Dan cheamă sindicatele la Cotroceni
Potrivit surselor oficiale, întâlnirea de luni vine ca răspuns direct la manifestaţia de joi, organizată de Cartel Alfa, la care au participat câteva sute de sindicalişti din administraţie. Protestul a avut loc în apropierea Palatului Cotroceni, lângă statuia „Leu”, iar principalele revendicări ale manifestanţilor au vizat lipsa transparenţei deciziilor politice, neconsultarea societăţii civile şi excluderea liderilor sindicali de la negocierile privind noile măsuri de austeritate.
„Noi am trasat o linie roşie – NU diminulărilor salariale şi NU concedierilor sau disponibilizărilor de personal. Politicienii trebuie să găsească soluţii, aşa cum au găsit soluţii pentru sinecurile lor politice, să scoată ţara din acest dezastru în care tot ei au adus-o”, afirmă un lider sindical, relatează RTV.
Printre cererile formulate de sindicate se numără iniţierea unei reforme fiscale echitabile, stoparea imediată a politicilor de austeritate, restructurarea administraţiei publice prin investiţii în resursa umană, nu prin tăieri de posturi, şi reducerea subvenţiilor pentru partide şi parlamentari. De asemenea, reprezentanţii sindicatelor solicită o implicare activă a Preşedinţiei în medierea conflictelor sociale şi garantarea justiţiei sociale.
Discuţii decisive luni dimineaţă
Conform unui comunicat oficial transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Nicuşor Dan a luat act de nemulţumirile exprimate în cadrul protestului şi a propus o întâlnire în format restrâns pentru a asculta punctele de vedere ale liderilor sindicali şi pentru a analiza împreună măsurile ce urmează să fie implementate în perioada următoare. Întâlnirea va avea loc luni, 16 iunie, de la ora 08:00, la Palatul Cotroceni, şi va reuni liderii celor mai importante cinci confederaţii sindicale din România.
De menţionat că protestul de joi a fost declanşat de nemulţumirea generală a sindicatelor faţă de direcţia economică a actualei guvernări, în contextul în care au fost vehiculate public scenarii legate de posibile reduceri de personal şi scăderi salariale în sectorul public. Sindicaliştii au acuzat Guvernul şi Preşedinţia că exclud partenerii sociali din procesul decizional şi impun măsuri fără consultare.
Reprezentanţii Cartel Alfa au subliniat că principala problemă a deficitului bugetar nu este dimensiunea aparatului administrativ, ci incapacitatea de colectare fiscală şi menţinerea unui sistem de impozitare considerat învechit şi inechitabil. „Problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd”, a declarat confederaţia într-un comunicat transmis presei.
Sursa foto: Arhivă