Nicuşor Dan, noul preşedinte ales, îşi exprimă încrederea în actualul ministru al Educaţiei, Daniel David, pe care îl consideră una dintre cele mai competente figuri din actualul Executiv. Liderul a anunţat public că şi-ar dori ca David să rămână în viitorul guvern, însă continuarea mandatului nu este o decizie unidirecţională: ministrul în funcţie spune clar că are condiţii ferme pentru a rămâne în fruntea Educaţiei. Dacă viitorul Executiv nu îşi asumă reforma în profunzime, colaborarea se opreşte aici.
Nicuşor Dan îl susţine pe Daniel David pentru Ministerul Educaţiei
„Ministrul Daniel David a spus că vine vara asta cu un program de reformă a Educaţiei. Am încredere în el, e o persoană competentă care a studiat Ştiinţele Educaţiei, e şi o persoană cu anvergură intelectuală. Sunt foarte curios de programul cu care vine”, a afirmat Nicuşor Dan, luni seară, la Observator.
Acesta a mai precizat că, „de principiu”, îşi doreşte continuitate la conducerea Educaţiei şi că Daniel David ar trebui să rămână în post. Totuşi, întrebat dacă are în vedere şi alţi miniştri care să facă parte din viitorul Executiv, Nicuşor Dan a evitat să ofere nume, subliniind că nu vrea să lanseze speculaţii.
De cealaltă parte, Daniel David confirmă că îşi doreşte să continue proiectele începute, dar atrage atenţia asupra condiţiilor esenţiale care trebuie îndeplinite. Reforma propusă de el nu este negociabilă şi, fără asumarea acesteia de către viitorul guvern, nu va mai face parte din echipă.
„Vorbind foarte cinstit, v-am spus condiţiile în care am venit pentru prima parte a mandatului. Pentru această a doua parte am spus că pot, sau aş putea să rămân, dacă văd că există un guvern care îşi asumă în programul de guvernare aceste lucruri mari. Astfel, dacă nu se regăsesc aceste lucruri mari, rolul meu s-a încheiat la nivel de minister. Totdeauna este o variabilă, pentru că nu controlezi tu lumea”, a afirmat, luni, Daniel David, răspunzând unei întrebări.
Declaraţia sa vine în contextul prezentării unui document de analiză amplu, intitulat „Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, în care sunt propuse schimbări radicale pentru sistemul de învăţământ.
Raportul prezentat de Daniel David vizează o reformă profundă a întregului sistem educaţional şi de cercetare
Printre cele mai importante propuneri se numără comasarea unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, care în prezent funcţionează separat la nivel judeţean, precum şi o reformă a metodologiilor de evaluare.
Evaluarea elevilor, a profesorilor şi a modului de funcţionare a universităţilor intră în vizorul noilor măsuri propuse. Se discută despre adaptarea standardelor la cerinţele actuale ale societăţii şi despre renunţarea la formulele învechite care, potrivit ministrului, nu mai corespund realităţilor din educaţia românească.
Daniel David vorbeşte despre o resetare a întregii filosofii de guvernare a Educaţiei. Nu doar reformă punctuală, ci o regândire completă a rolului şcolii, al universităţilor şi al centrelor de cercetare în raport cu evoluţia socială şi economică a ţării. „Este nevoie de o abordare sistemică, nu de măsuri fragmentare”, a subliniat el.
Decizia de a-l menţine pe Daniel David în fruntea Educaţiei nu este doar una de imagine, ci presupune o asumare clară a direcţiei în care vrea să meargă noul guvern. Cu toate că Nicuşor Dan îşi exprimă public susţinerea, rămâne de văzut dacă forţele politice care vor forma Executivul sunt dispuse să accepte reforma radicală propusă.
Daniel David, în calitate de rector şi cercetător cu reputaţie internaţională, a fost numit ministru într-un moment-cheie pentru Educaţie, iar activitatea sa a fost marcată de iniţiative care au stârnit dezbateri aprinse în mediul academic şi politic. A refuzat compromisurile şi a cerut sprijin politic real, nu doar susţinere declarativă.




















