Redactia.ro
Home » Știri » Noi dezvăluiri după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Ce relație avea, de fapt, îndrăgitul interpret cu Niculina Stoican. O altă artistă a scenei românești a răbufnit: “Să fie dușmani de moarte și totuși… “

Noi dezvăluiri după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Ce relație avea, de fapt, îndrăgitul interpret cu Niculina Stoican. O altă artistă a scenei românești a răbufnit: “Să fie dușmani de moarte și totuși… “

Ies la iveală noi detalii tulburătoare după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. După acuzele că Niculina Stoican l-ar fi umilit în ultimii ani pe îndrăgitul artist, iată că o altă artistă a răbufnit. Care este, de fapt, adevărul, despre relație pe care regretatul Petrică Mîțu Stoian o avea cu Niculina Stoican.

La scurt timp după moartea lui Petrică Mîțu Stoian, s-a iscat mare scandal după ce Niculina Stoican a reușit să organizeze o zi de priveghi la Ansamblul Maria Tănase din Craiova. Impresarul și bunul prieten al regretatului Mîțu Stoian, Doru Gușman, a declarat atunci că este singurul loc în care regretatul artist nu și-ar mai fi dorit să ajungă niciodată, acuzând-o pe Niculina Stoican de faptul că în repetate rânduri l-a umilit în ultimii ani pe regretatul artist.

Mai mult, potrivit impresarului său, din cauza Niculinei Stoican, Petrică Mîțu Stoian ar fi plecat de la Ansamblul Maria Tănase din Craiova.

Ca răspuns la acuzațiile ce i s-au adus, Niculina Stoican susține contrariul și spune că nu s-a certat niciodată cu Mîțu Stoian.

Noi dezvăluiri după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Ce relație avea, de fapt, cu Niculina Stoican

Acest lucru este susținut chiar și de o bună prietenă a lui Petrică Mâțu Stoian. Este vorba de interpreta Maria Loga. Aceasta rupe tăcerea și vorbește despre relația dintre Petrică Mâțu Stoian și Niculina Stoican, care nu ar fi fost deloc una conflictuală.

”Durerea mea cea mare este scandalul care s-a iscat după moartea lui. Am citit mii și mii de comentarii de hate, pe Facebook, îndreptate către Niculina Stoican, iar din punctul meu de vedere sunt total pe nedrept. S-ar putea să fi fost o răbufnire de moment, o supărare, ceva ce nu trebuia să ia o asemenea amploare. O spun răspicat, între Niculina și Petrică nu au existat certuri și scandaluri. Pensionarea lui Petrică a fost de comun acord discutând cu mine, amândoi am făcut dosarul.

Nu ne-a dat nimeni afară din ansamblu. Am colaborat foarte mult unul cu celălalt pentru a strânge documentele. Documente care ne-a ajutat să le facem fosta lui soție, Carmen Mîțu, care lucrează ca secretară la Doina Gorjului. Relația era una extraordinară, ei au rămas într-o relație de prietenie, de respect.

El a recunoscut că vrea să se liniștească. Vreau să reproduc cu vorbele lui «Mărie, am cântat destul timp de 30 de ani, hai să ne odihnim oasele că avem o vârstă.

Maria Loga: „Cât de actori buni să fie ei?”

Mai cântăm ocazional cand vrem, unde vrem, unde ne face plăcere.» Chiar la ultimul spectacol, pe 8 septembrie, zice «Hai, fată, să plecăm undeva să ne plimbăm», eu i-am zis «Ești nebun, în pandemie, unde să plecăm». Zice «Te duci acasă, iei globul pământesc al copiilor, învârți de trei ori, închizi ochii și pui degetul. Unde pui degetul acolo mergem».

Un om care niciodată nu mi-a spus, că putea să-mi spună: «plec din cauza Niculinei», n-a fost vorba de așa ceva. Eu nu i-am auzit niciodată să se certe.

Eu cu Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican am avut împreună spectacole, filmări în fiecare an, în decursul ultimilor 15 ani. Râdeam, glumeam ca în timpurile noastre bune. Cât de actori buni să fie ei? Să fie dușmani de moarte și totuși să joace atâta teatru să joace atât de bine. Eu nu i-am auzit să vorbească de rău. Niciodată nu au fost discuții din astea. Mă doare că este călcată în picioare cariera unei artiste, de 25 de ani slujește cântecul popular, e păcat. Nu văd de ce să-i călcăm în picioare cariera”,  a declarat Maria Loga, în emisunea lui Cristi Brancu.

Maria Loga, devastată de moartea lui Petrică Mîțu Stoian

Maria Loga a mărturisit și că nu poate trece peste moartea prietenului ei Mîțu Stoian. Pe zi ce trece, durerea se accentuează în sufletul artistei.

”Nu cred că este cu premeditare, nu s-a fi gândit nimeni să-l omoare, dar s-a făcut o gravă greșeală medicală. Trebuia verificat înainte, pentru că el aveam grave probleme medicale, să i se facă analize. Să vadă cum se prezintă și să nu i se facă asta.

Mi-au murit rude, colegi, prieteni, ce am simțit pentru Petrică a fost o prăbușire a sufletului. A fost ca un frate și mă doare rău sufletul. A spus să plecăm într-o călătorie, dar s-a grăbit și a plecat fără mine” , a mai declarat Maria Loga.